Live

Guvernul SUA spune că Julian Assange, eliberat printr-un acord cu justiția americană, „a pus oameni în pericol”

Data publicării:
Julian Assange a fost declarat „un om liber”. Foto: Profimedia

Guvernul Statelor Unite a susținut, miercuri, că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, în prezent liber după un acord cu justiţia americană, „a pus oameni în pericol” făcând publice mii de documente confidenţiale în anii 2010.

„Documentele publicate furnizau informaţii care permiteau identificarea unor persoane în contact cu Departamentul de Stat, inclusiv lideri de opoziţie, activişti pentru drepturile omului din întreaga lume, a căror situaţie au fost pusă în pericol din cauza dezvăluirii lor publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

„De asemenea, aceasta a fost o piedică în calea personalului american de a construi relaţii şi de a purta discuţii sincere”, a adăugat Miller.

Assange a fost eliberat după o audiere rapidă la tribunalul federal american din Saipan, în Insulele Mariane de Nord. El s-a întors în Australia, ţara sa de origine. Conform acordului, fostul informatician a pledat vinovat pentru obţinerea şi divulgarea de informaţii referitoare la apărarea naţională.

Justiţia americană îl urmărea pentru că a făcut publice, începând din 2010, peste 700.000 de documente confidenţiale despre activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak şi Afganistan.

Assange este văzut de susţinătorii săi drept un erou al libertăţii de exprimare, dar criticii săi îl acuză că a făcut public un număr mare de documente guvernamentale fără a le filtra pe cele care ar fi putut provoca pagube. La acea dată, Departamentul de Stat „a trebuit să facă tot posibilul pentru a scoate oamenii din pericol”, a subliniat Miller, fără a oferi detalii.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane a refuzat să comenteze atât acordul de justiţie în sine, cât şi negocierile cu Australia, în special cele care au făcut posibilă rezolvarea acestei situații.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Răsturnare de situație! Decizia UEFA în cazul lui Jude Bellingham, după gestul incalificabil din meciul cu Slovacia

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce pedeapsă a primit bărbatul care a ucis-o pe fetița iubitei sale și i-a ascuns cadavrul într-o canapea

Zelenski: Din păcate, Statele Unite nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO

Reunită la Camp David, familia lui Biden l-a îndemnat să rămână în cursă şi a dat vina pe echipa care l-a pregătit pentru confruntare

„O veste excelentă”. Kanye West stârnește din nou controverse. Rapperul american a mers în vizită în Rusia

Partenerii noștri