Live

Guvernul Chinei cere eforturi pentru „accelerarea recuperării consumului” şi pentru „stabilizarea creşterii economice”

Data publicării:
Guvernul Chinei cere eforturi pentru „accelerarea recuperării consumului” şi pentru „stabilizarea creşterii economice”. Foto: Profimedia

Consiliul de Stat (Guvernul) din China a cerut sâmbătă „eforturi pentru accelerarea recuperării consumului” şi pentru „stabilizarea creşterii economice”, potrivit presei chineze, citate de agenţia EFE.

În cadrul unei reuniuni prezidate de premierul Li Keqiang, Executivul a semnalat că „principalul motor al economiei” este consumul şi a îndemnat „să fie implementate politici destinate impulsionării acestuia”.

De asemenea, Consiliul de Stat a cerut măsuri pentru „accelerarea recuperării consumului bazat pe contact”, cu referire la activităţile care au avut cele mai multe restricţii în perioada în care a fost în vigoare politica „zero Covid”, la care autorităţile au renunţat începând din decembrie, scrie Agerpres.

Pe parcursul săptămânii de vacanţă prilejuite de Anul Nou Lunar, care s-a încheiat vineri, au fost înregistrate 308 milioane de călătorii, o cifră mai mare cu 23,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, când erau în vigoare restricţii de călătorie determinate de politica "zero Covid".

În pofida relativei recuperări a sectorului turistic, unul dintre cele mai afectate de strategia "zero Covid", comparativ cu perioada festivă din 2022, numărul de călătorii şi veniturile generate de industria de călătorii sunt în continuare sub cele înregistrate de Anul Nou Lunar din 2019, înainte de izbucnirea pandemiei.

În plus, Executivul a promis "măsuri de sprijin pentru stabilizarea comerţului internaţional" şi pentru "încurajarea companiilor chineze să participe la târgurile comerciale, atât naţionale cât şi internaţionale", după aproape trei ani în care închiderea aproape totală a frontierelor a afectat contractele între companiile din China şi cele din afara ţării.

Cifrele oficiale au anunţat o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) al Chinei de 3%, în 2022, sub obiectivul guvernamental de 5,5% şi una dintre cele mai scăzute din ultimele decenii.

Firma de consultanţă Capital Economics a estimat recent o creştere de 5,5% a Chinei în 2023, datorită unei reveniri determinate de dispariţia perturbărilor în activitatea economică şi tendinţei spre politici favorabile creşterii.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peisajul spectaculos care seamănă cu o pictură. Ce se vede, de fapt, în imagini

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Românii vor putea călători fără viză în China începând cu 30 noiembrie anul acesta

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Partenerii noștri