Live

Video&Foto Guvernatorul Texasului a aprobat o lege care incriminează "intrarea ilegală" a migranţilor

Data actualizării: Data publicării:
Greg Abbott, guvernator în Texas. FOTO: Twitter

Guvernatorul republican al Texasului, Greg Abbott, a semnat luni o lege controversată care incriminează intrarea ilegală în statul pe care îl conduce, învecinat cu Mexicul, o prerogativă în principiu rezervată autorităţilor federale, notează AFP. Legea, care ridică probleme de constituționalitate, ar trebui să intre în vigoare în martie. Aceasta acordă autortiăților locale prerogativa de a aresta și expulza migranții și prevede circa 20 de ani de închisoare pentru recidivă.


Abbott, partizan declarat al lui Donald Trump, care acuză administraţia preşedintelui democrat Joe Biden de "lipsa deliberată de acțiune" în faţa imigraţiei ilegale, a semnat simbolic această lege la Brownswille, în faţa unei porţiuni de zid de la frontiera cu Mexicul, proiect emblematic al fostului preşedinte republican.

Legea "creează o infracţiune penală pe fondul accesului ilegal în Texas dintr-o ţară străină" şi prevede până la 20 de ani de închisoare în caz de recidivă, a precizat guvernatorul.

Textul, care ridică mari probleme de constituționalitate, ar trebui să intre în vigoare în martie și dă, de asemenea, autorităţilor statului puterea de a aresta migranţii şi de a-i expulza în Mexic, o competenţă de ordin federal.

Guvernul mexican a reacţionat pe 15 noiembrie la votarea acestei legi, "respingând categoric orice măsură care împuterniceşte autorităţile locale sau ale unui stat să aresteze şi să returneze cetăţeni mexicani sau străini în Mexic", potrivit unui comunicat al Ministerului său de Externe.

Donald Trump, în campanie pentru revenirea la Casa Albă, şi Greg Abbott îl acuză pe preşedintele Biden că închide ochii la imigraţia ilegală la frontiera de sud, formată în mare parte din cetăţeni ai unor ţări din America Latină care spun că fug de sărăcie şi violenţă. 

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri