Live

Grumpy Cat a dat lovitura. I-a adus proprietarei 710.000 de dolari în instanţă

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Una dintre cele mai faimoase pisici din lume, în special datorită aspectului său mereu morocănos, Tardar Sauce, alias Grumpy Cat, a devenit şi mai „încruntată” după ce o companie specializată în comerţul cu cafea i-a folosit în mod abuziv chipul pe eticheta unor produse.

Încălcarea contractului de drepturi asupra imaginii pisicii i-a adus proprietarei acesteia, Tabatha Bundesen din Arizona (sudul Statelor Unite) suma de 710.001 dolari, după o decizie luată de un juriu într-un tribunal federal din California, potrivit unui document obţinut miercuri de AFP.

„Am solicitat juraţilor suma pe care o considerau justă. Aceştia au ajuns la concluzia corectă”, a comentat pentru sursa citată avocatul proprietarei, David Jonelis. Acesta a subliniat că societatea Granada Beverage a semnat un contract pentru a folosi imaginea lui Grumpy Cat pe un sortiment de cafea cu gheaţă numit Grumppuccino, însă a utilizat-o şi pe un alt produs, respectiv cafea măcinată.

Este „prima dată când un «fenomen pe internet» câştigă în instanţă”, a mai spus Jonelis

În plângerea depusă la 11 decembrie 2015 se afirmă că acest „comportament condamnabil al acuzatului a oferit atât pisicii cât şi proprietarilor acesteia motivul de a fi foarte încruntaţi”.

Grenade Beverage a fost acuzată de încălcarea unui contract de utilizare limitată a imaginii lui Grumpy Cat şi a mărcii sale datând din 2013 „prin comercializarea, în mod repetat, a unor produse neautorizate Grumpy Cat”.

Chipul acestei pisici, care nu exprimă niciodată bucuria - deşi este foarte sociabilă, după cum a dat asigurări stăpâna ei - i-au adus proprietarei milioane de dolari după publicarea primelor imagini cu aceasta, în 2012.

Felina cu ochi mari şi albaştri a apărut în numeroase emisiuni de televiziune, pe coperta unor publicaţii precum Wall Street Journal sau New York Magazine, şi chiar pe Broadway într-o reprezentare a legendarului muzical „Cats”. De asemenea, imaginea sa ilustrează cărţi pentru copii, felicitări, tricouri şi a fost utilizată pentru realizarea de jucării de pluş şi a altor produse.

În plus, Grumpy Cat are şi o replică de ceară la Muzeul Madame Tussaud din Washington.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din SUA a plecat să-și caute pisica, dar pământul s-a crăpat sub picioarele ei. Zeci de polițiști o caută

Despăgubiri de 350.000 euro și închisoare cu suspendare în cazul tragediei din Bihor: doi tineri au murit, fetița lor scăpând cu viață

Victimele dictaturii din Germania de Est, obligate la muncă forțată inclusiv pentru firme din Vest, ar putea fi despăgubite

Familia unui copil care a murit în 2013 din cauza unei boli asociate cu poluarea va primi despăgubiri de la Guvernul britanic

Partenerii noștri