Live

„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie de erori de nedescris”

Data actualizării: Data publicării:
Iahtul Bayesian. Foto: Profimedia Images

Producătorul superiachtului miliardarului britanic Mike Lynch spune că nava de lux era „absolut stabilă” și nu ar fi trebuit să se scufunde. El a acuzat echipajul că a făcut o „greșeală incredibilă” care a dus la tragedia soldată cu 7 morți, potrivit Business Insider.

Nava de 55 de metri – numită Bayesian – s-a scufundat în timpul unei furtuni lângă Palermo, Italia, luni dimineața.

15 persoane, inclusiv soția lui Lynch, au fost salvate, în timp ce alte șapte - inclusiv Lynch, un magnat al tehnologiei din Marea Britanie, și fiica sa - au murit.

Scafandrii au găsit vineri cadavrul ultimei persoane dispărute de pe superiacht, a declarat paza de coastă italiană. Presa a relatat că este vorba despre fiica lui Lynch, Hannah, în vârstă de 18 ani.

Giovanni Costantino, CEO-ul grupului Italian Sea, care deține Perini Navi, firma care a construit iahtul Bayesian în 2008, a declarat că nava a fost „proiectată pentru a fi absolut stabilă”.

„Totul a durat 16 minute. Nu s-a scufundat într-un minut, așa cum s-a speculat, ci în 16 minute”, a spus Costantino pentru Financial Times.

„Se poate vedea acest lucru din datele sistemului de urmărire (Automatic Identification System)”, a adăugat el.

Business Insider nu a putut verifica în mod independent declarația, iar Costantino nu a răspuns la solicitările BI pentru precizări.

Costantino a adăugat că comandantul iahtului „ar fi trebuit să închidă totul”.

„Ar fi trebuit să adune toți pasagerii în punctul de siguranță. Acesta este protocolul. Nimeni nu ar fi trebuit să fie în cabină”, a spus el.

Într-un interviu acordat joi pentru Reuters, Costantino a dat vina pentru tragedia mortală pe membrii echipajului iahtului, spunând că au făcut „greșeala incredibilă” de a nu fi pregătiți pentru furtună. Aceasta deși, potrivit Reuters, furtuna era prognozată.

„A fost o serie de erori de nedescris, nerezonabile. imposibilul s-a întâmplat pe acea barcă. S-a scufundat pentru că a luat apă. Pe unde anume - asta vor spune anchetatorii”, a declarat Costantino pentru Reuters.

A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauza exactă a naufragiului.

Autoritățile au confirmat anterior o furtună puternică în zonă, deși experții în căutare și salvare au sugerat că mai mulți factori ar fi putut contribui la dezastru.

O teorie este că temperaturile ridicate din zonă au făcut ca pasagerii și echipajul să lase hublourile și trapele deschise, ceea ce ar fi permis ca apa să umple rapid nava în timpul furtunii.

Stephen Askins, un avocat specializat în cazuri maritime, a declarat pentru MailOnline că echipajul era probabil treaz înainte ca nava să se scufunde, în timp ce pasagerii probabil că dormeau în cabinele de sub punte.

„Apa a intrat prin trapele lăsate deschise. Nu există nicio altă explicație posibilă. Dacă ar fi acționat corespunzător, iahtul s-ar fi descurcat bine pe furtună”, a mai spus Constantino.

Martorii tragediei au povestit că au văzut o trombă de apă – echivalentul marin al unei tornade - înainte ca nava să se scufunde.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

Misterul dezastrului Bayesian: Ce a făcut ca un superiaht „de nescufundat” să ajungă pe fundul mării (investigație NYT)

„Nu mai am putere”. Cum a supraviețuit bărbatul care a plutit 67 de zile pe mare, într-o barcă gonflabilă

Partenerii noștri