Live

News Alert Grecia schimbă din nou regulile. Va testa toți turiștii care intră în țară pe la vama Kulata-Promachonas

Data actualizării: Data publicării:
Coada de kilometri la vama Bulgaria - Grecia. Foto: Forum Grecia

Grecia introduce testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, ca urmare a înregistrării unor cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor de pe insula Thassos (nordul Mării Egee), a relatat joi postul de radio naţional bulgar (BNR), citat de novinite.com.

Până în prezent, în Thassos au fost consemnate şase cazuri de turişti infectaţi cu noul coronavirus. Patru dintre ei, care sunt cetăţeni sârbi, se află în prezent într-un hotel folosit ca loc de carantină. Ceilalţi doi turişti, a căror naţionalitate nu a fost precizată, dar despre care se crede că sunt bulgari, au primit permisiunea de a reveni în ţara de origine.

Toţi cei şase turişti sunt persoane tinere, care nu prezintă simptome ale infectării cu noul coronavirus.

Autorităţile de la Atena au declarat, referitor la agravarea situaţiei epidemice în unele ţări balcanice, că numărul testelor efectuate asupra persoanelor care intră în ţară prin punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria este în creştere, scrie Agerpres.

În cursul zilei de joi, aproape 90% dintre cei care au intrat prin punctul Kulata-Promachonas au fost testaţi. Este de aşteptat ca începând de vineri după-amiază traficul rutier să se aglomereze în zona acestui punct de trecere a frontierei, autorităţile greceşti fiind pregătite să testeze fiecare turist nou sosit.

Potrivit site-ului ekathimerini.com, autorităţile greceşti au confirmat un caz de COVID-19 şi în insula Naxos (sudul Mării Egee). Conform unor relatări publicate miercuri, ar fi vorba despre un medic grec care în urmă cu patru zile a sosit pe aeroportul internaţional din Atena venind dinspre Regatul Unit, via Serbia. 

În urmă cu trei zile, MAE menţiona că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zile libere în ianuarie 2025 pentru angajații din România. Calendarul sărbătorilor legale în prima lună a anului următor

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

ANAT protestează față de posibila eliminare a voucherelor de vacanţă. „Nu omorâţi găina care dă ouă de aur”

Partenerii noștri