Live

Galerie Foto Grecia arde. Mii de turiști sunt evacuați de urgență din Rodos în timp ce incendiile au cuprins mare parte din insulă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Mii de oameni au fost evacuați până acum din case și din hotelurile de pe insula grecească Rodos după ce incendiile de vegetație au cuprins o mare parte din insulă, relatează BBC.

Departamentul de pompieri din Grecia a descris aceste incendii ca pe cele mai dificile cu care s-au confruntat până acum.

Se estimează că peste 3.500 de oameni au fost evacuați pe cale terestră sau pe mare în locuri mai sigure, de când au început aceste incendii extrem de periculoase.

Insula se confruntă cu incendii amplificate de vântul puternic încă de marți, pe fondul unui val de căldură extremă în toată Europa.

Până acum nu au fost raportați răniți, conform Ministerului Crizei Climatice și Protecției Civile din Grecia.

Conform autorităților, turiștii sunt evacuați în siguranță din zonele afectate ale insulei Rodos – mai puțin de 10% din numărul total de locuri de cazare – și sunt trimiși către alte hoteluri de pe insulă.

Cel mai fierbinte weekend de iulie din ultimii 50 de ani în Grecia

Cinci elicoptere și 173 de pompieri acționează în zonă, iar trei hoteluri din zona Kiotari au fost raportate ca fiind avariate de flăcări. Alte zone din Laerma, Lardos și Asklipio au fost, de asemenea, afectate.

Proprietari de vase private s-au alăturat pazei de coastă elene și au oferit acesteia ajutor în a aduna oameni de pe plaje în estul insulei. Vasele marinei elene s-au îndreptat spre regiune, una dintre cele mai populare pentru turiști.

Ioannis Artophios, adjunctul șefului pompierilor, a spus că oamenii vor fi cazați temporar pe un vas, în timp ce alții au fost cazați pe un stadion de pe insulă, conform viceprimarului din Rodos.

La televiziunea locală au fost difuzate imagini cu cozi lungi de turiști cu bagaje în mâini care  așteptau să fie scoși în siguranță, în timp ce pe fundal se vedeau nori groși de fum.

O femeie britanică a spus că a fost evacuatădin hotelul la care se cazase cu sora și fiica, însă că apoi au fost duse și lăsate să aștepte pe o plajă, în căldură extremă.

Vântul a amplificat incendiile

Viceprimarul din Rodos, Konstantinos Taraslias, a spus că schimbarea direcței vântului în dimineața zilei de sâmbătă a provocat o accentuare a incendiilor și le-a făcut să se îndrepte spre zonele turistice.

Pompieri din Slovacia au ajuns în Rodos, sâmbătă, pentru a ajuta echipele locale să stingă flăcările.

Totuși, temperaturile nu vor scădea în Grecia în acest weekend, țara confruntându-se cu cel mai fierbinte sfârșit de săptămână de iulie din ultimii 50 de ani.

Pompierii continuă să se lupte cu zeci de incendii în toată țară. O regiune la vest de Atena rămâne una dintre cele mai puternic afectate zone, împreună cu Laconia și Rodos.

Autoritățile avertizează că există riscul apariției unor noi incendii, în condițiile în care canicula continuă să se intensifice.

Oamenii au fost sfătuiți să rămână în case, iar atracțiile turistice, precum Acropole, au fost închise pe parcursul următoarelor două zile.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Partenerii noștri