Live

Giorgia Meloni devine una dintre cele mai puternice lidere din UE după victoria decisivă de la europarlamentare

Data publicării:
Giorgia Meloni, prim-ministra guvernului Italiei. Foto: Profimedia Images

Giorgia Meloni, prim-ministra guvernului Italiei, devine, după aceste alegeri europarlamentare, una dintre cele mai influente și mai puternice personalități din Uniunea Europeană, scrie Reuters. Este o ascensiune formidabilă pentru șefa unui partid cu rădăcine neofasciste, dar și pentru o lideră considerată, inițial, de mulți dintre omologii ei europeni drept „nefrecventabil”.

În condițiile în care în Italia s-au numărat aproape toate voturile, partidul lui Meloni, Frații Italiei, a obținut 28,8%, un scor de aproape patru ori mai mare față de cel obținut la ultimele alegeri europene, din 2019.

Scorul formațiunii este mai mare și decât cel obținut în 2022, atunci când a preluat puterea la Roma – de 26 la sută.

„Sunt atât de mândră că Italia se va prezenta la G7 și în fața Europei cu cel mai puternic guvern dintre toate. Este ceva care nu s-a întâmplat în trecut, dar care se întâmplă astăzi. E o satisfacție dar și o responsabilitate mare”, a spus Meloni, luni, de la sediul partidului său.

Pe locul doi în Italia s-a clasat Partidul Democrat, de centru-strânga, principala formațiune mainstream din peninsulă. PD a obținut 24%, în timp ce Mișcarea Cinci Stele, un alt partid anti-sistem, a obținut locul trei cu 9,9%.

Pentru M5S este cel mai slab scor de la înființarea partidului, în 2009.

Rezultatul de la europarlamentare arată o creștere de sprijin pentru coaliția de guvernare a lui Meloni, formată din partide de dreapta până la extremă, de la puțin sub 43% în 2022 la 47% acum.

„Rezultatele nu au venit de-a gata, este o reușită răsunătoare și ne arată că partidele din majoritate au fost capabile să guverneze și să crească împreună”, a declarat Meloni la un post de radio local.

„E un imbold pentru noi să mergem înainte, italienii ne dau un mesaj tare și clar să mergem înainte cu munca noastră și, dacă o fi posibil, cu o determinare și mai mare”, a continuat ea.

Meloni, un posibil „kingmaker” în Europa

Originile politice ale Giorgiei Meloni se regăsesc într-o grupare neo-fascistă, iar victoria ei din 2022 a deschis calea ascensiunii extremismului de dreapta în Uniunea Europeană.

Totuși, de când a venit la șefia guvernului, Meloni și-a schimbat abordarea și a încercat să construiască imaginea unei lidere pragmatice și moderate. Meloni a renunțat la retorica anti-europeană și a părut că vrea să reprezinte un punct de legătură între dreapta tradițională și propria tabără.

Totuși, deși e curtată activ de mai multe luni de PPE și de Comisie, Meloni nu a vrut să-i dea o garanție Ursulei von der Leyen că o va susține pentru un nou mandat.

„Noi avem nevoie, acum, de o Europă care să-și asculte cetățenii, să se uite mai mult spre centru-dreapta și să aibă politici mai pragmatice și mai puțin ideologice”, a spus Meloni adăugând că, în contextul acestor rezultate, Italia va avea un rol fundamental.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oligarhul pro-rus Ilan Șor rămâne sub sancțiunile UE. Decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Georgienii au ieșit din nou în stradă și promit să reziste până la căderea guvernului care le-a frânt visul european

Meta a fost amendată în UE cu 251 de milioane de euro din cauza piratării a trei milioane de conturi Facebook în 2018

Uniunea Europeană își va redeschide delegația diplomatică din Siria. Declarațiile șefei Comisiei Europene

Partenerii noștri