Live

Germania intenţionează să reducă la jumătate ajutorul său militar către Ucraina în 2025

Data publicării:
Volodimir Zelenski și Olaf Scholz. Foto: Profimedia

Germania prevede în bugetul său pe 2025 o reducere la jumătate a ajutorului său militar bilateral către Ucraina, mizând pe banii generaţi de activele ruse îngheţate pentru a se continua susţinerea financiară a Kievului, a declarat sâmbătă o sursă parlamentară pentru AFP.

Guvernul lui Olaf Scholz, care încearcă să facă economii, nu prevede „ajutoare suplimentare” celor 4 miliarde de euro prevăzute în bugetul pe anul viitor pentru a ajuta militar Ucraina, a indicat această sursă, confirmând informaţiile din presă.

În acest an, ajutorul Berlinului, al doilea contributor după SUA, se ridică la 8 miliarde de euro.

Pentru a compensa, Germania mizează pe „crearea, în cadrul G7 şi al Uniunii Europene, a unui instrument financiar care să utilizeze activele ruse îngheţate”, a adăugat o sursă din cadrul Ministerului de Finanţe.

„Ajutorul bilateral german rămâne la cel mai înalt nivel, dar mizează pe eficienţa acestui instrument”, a comentat aceasta.

Această decizie a făcut obiectul unui acord între cancelarul social-democrat şi ministrul finanţelor din partidul liberal Christian Lindner, afirmă ziarul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung în ediţia sa de weekend.

Potrivit săptămânalului, Lindner, care este un adept al stricteţii bugetare, i-a scris pe 5 august ministrului apărării Boris Pistorius pentru a-i cere „să garanteze” că plafonul de 4 miliarde de euro bugetat pentru anul viitor va fi respectat.

Proiectul de buget pe 2025 a făcut obiectul unor discuţii aprige în cadrul coaliţiei tripartite între liberali, verzi şi social-democraţi.

Ministrul de finanţe le-a cerut omologilor săi să facă economii în scopul respectării „frânei de îndatorare”, o regulă constituţională care are drept menire să împiedice statul să se îndatoreze prea mult.

Proiectul de buget nu este încă definitiv şi urmează să mai fie discutat în Parlament înainte de adoptarea sa, până la sfârşitul anului.

Aliaţii Ucrainei lucrează de mai multe luni la un dispozitiv care ar permite utilizarea unei părţi din cele 300 de miliarde de dolari reprezentând active ruse îngheţate în lume pentru a susţine Kievul în războiul său împotriva armatei ruse.

De asemenea, s-a ajuns la un acord politic între ţările G7 la jumătatea lui iunie privind o propunere americană referitoare la finanţarea unui credit de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Berlinul „pleacă de la principiul că aceste fonduri vor fi utilizabile din 2025”, a indicat sursa parlamentară pentru AFP, citată de Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Germania a eliminat o taxă controversată pentru tranzitul gazelor naturale

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Putin va avea un milion de militari uciși și răniți în Ucraina, dacă războiul mai continuă 6 luni. Câți militari a pierdut Kievul

Partenerii noștri