Live

Generalul Sîrski: Primii instructori militari francezi vor ajunge „în curând” în Ucraina

Data publicării:
Gen-col. Oleksandr Sîrski, comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei. Foto: Facebook

Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a declarat luni că Franţa va trimite „în curând” primii instructori militari în Ucraina pentru a antrena trupele acestei ţări distruse de războiul cu Rusia.

„Salut iniţiativa Franţei de a trimite instructori în Ucraina pentru a forma militarii ucraineni. Am semnat deja documentele ce vor permite primilor instructori francezi să ajungă în viitorul apropiat în centrele noastre de formare şi să se familiarizeze cu infrastructurile şi personalul lor”, a scris generalul Oleksandr Sîrski pe Telegram, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El a postat mesaju. după o discuţie cu ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu.

Contactat de AFP, Ministerul francez al Apărării s-a limitat să spună că dosarul este studiat, dar nu a evocat trimiterea de instructori anunţată de generalul ucrainean.

„Cum am amintit deja de mai multe ori, formarea pe teritoriul ucrainean face parte din proiectele discutate după conferinţa asupra susţinerii Ucrainei convocată de preşedintele republicii  (Emmanuel Macron - n.r.) pe 26 februarie”, a anunţat Ministerul Apărării francez.

„Ca toate proiectele discutate cu acea ocazie, această direcţie continuă să facă obiectul unor demersuri cu ucrainenii, în special pentru a înţelege nevoile lor exacte”, a adăugat ministerul.

Oficial, Franţa nu dispune de militari care asistă sau care participă la instruirea forţelor ucrainene în Ucraina.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat de mai multe ori posibilitatea de a trimite trupe occidentale pentru a ajuta Kievul, suscitând controverse printre aliaţii săi, precum şi furia Rusiei.

De asemenea, Moscova a acuzat în ianuarie Franţa că are mercenari în Ucraina. Chiar dacă cetăţeni francezi s-au raliat armatei Kievului ca voluntari, Parisul a declarat că nu dispune de „«mercenari», nici în Ucraina, nici în altă parte”.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri