General al Forței Spațiale americane: China dezvoltă capacități spațiale într-un ritm de două ori mai mare și ar putea depăși SUA
Generalul David Thompson, oficialul numărul 2 al Forței Spațiale a SUA, avertizează că China dezvoltă de două ori mai multe capacități spațiale decât SUA și că ar putea depăși America la acest capitol până la sfârșitul acestui deceniu, potrivit CNN.
„Faptul că își construiesc și își actualizează capacitățile spațiale într-un ritm de două ori mai mare decât noi înseamnă că foarte curând, dacă nu începem să accelerăm procesul de dezvoltare și capacitățile de livrare, ne vor depăși”, a spus generalul, adăugând că „2030 nu este o estimare nerezonabilă”.
Declarația a fost făcută la o conferință la care au fost prezenți mai mulți experți din domeniu. Printre participanți au fost și reprezentantul Jim Cooper, un democrat din Tennessee care prezidează Subcomitetul pentru forțe strategice al Comisiei pentru forțele armate din Camera Reprezentanților, și de Chris Kubasik, președintele L3Harris Technologies, o firmă din domeniul apărării care dezvoltă sisteme spațiale și aeropurtate.
Întrebat dacă SUA concurează într-o cursă spațială cu China, Cooper a răspuns: „La naiba, da”.
Atât Thompson, cât și Kubasik au fost de acord cu răspunsul lui Cooper.
Cooper a spus că Forța Spațială a SUA nu se mișcă suficient de repede pentru a „ține pasul” cu industria privată.
„Este minunat că sectorul privat este mult mai inovator decât Forța noastră, dar noi trebuie să facem în așa fel încât Forța Spațială să fie mult mai inovatoare și să încerce să țină pasul cu sectorul privat”, a spus Cooper.
„Pentru a fi cu adevărat superiori, trebuie să trecem dincolo de imaginația lui Elon Musk, de imaginația lui Jeff Bezos și dincolo de buzunarele lor. Bugetul este de 17 miliarde de dolari în acest moment. Sunt bani mulți, dar având în vedere cât de important este spațiul, întrebarea e dacă facem suficient de mult”, a adăugat el.
„De fiecare dată când ne întâlnim, congresmanul Cooper întreabă cu ce ne poate ajuta, iar cererea mea este întotdeauna aceeași: să fie în continuare cel mai puternic susținător al nostru și criticul nostru cel mai dur. Și pot spune că azi a jucat eficient în ambele roluri”, a fost replica lui Thompson.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News