Live

Fraudă uriașă cu terenuri în Ucraina. Mikola Solski, ministrul Agriculturii, este suspect în acest caz

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul ucrainean al agriculturii Mikola Solski. Foto: Profimedia

Agenţia anticorupţie din Ucraina îl consideră pe ministrul agriculturii Mikola Solski suspect într-o anchetă referitoare la achiziţionarea ilegală de terenuri deţinute de stat în valoare de 291 de milioane de hrivne (circa 7 milioane de euro), potrivit presei ucrainene citate de News.ro.

Solski a supravegheat industria cerealelor de la numirea sa, în martie 2022.

Biroul Naţional Anticorupţie din Ucraina a anunțat într-un comunicat că a descoperit o schemă frauduloasă condusă de un actual ministru. Deşi Solski nu este numit în mod direct în comunicat, acesta precizează că suspectul este fostul preşedinte al comisiei parlamentare pentru agricultură, o funcţie deţinută de Solski înainte de a deveni ministru al agriculturii.

În cazul în care se confirmă, Solski ar fi prima persoană cu funcţia de ministru din guvernul preşedintelui Volodimir Zelenski care este numit suspect într-un caz de corupţie.

Potrivit unei surse citate de Ukrainskaia Pravda, este vorba de fapte din 2017-2018, când Solski practica avocatura.

Grupul infracţional condus de Solski includea funcţionari ai statului de la Cadastru, precum şi aşa-numiţii supervizori care controlau activităţile acestor organisme. Participanţii la fraudă au ajutat la distrugerea documentelor în baza cărora două întreprinderi de stat din regiunea Sumî aveau dreptul de a utiliza permanent terenurile. Din cauza lipsei dovezilor, a fost întocmit un act de ocupare neautorizată a acestor terenuri.

Ulterior, cu ajutorul unor funcţionari de la Cadastrul regional, parcelele au fost transferate în proprietatea unor cetăţeni prestabiliţi sub pretextul exercitării dreptului lor la terenuri libere. Condiţia pentru a primi terenul era ca înainte de a-l primi să semneze un acord de închiriere a acestuia către o exploataţie agricolă privată.

Ca urmare a fraudei, în perioada 2017-2021, participanţii la schemă au confiscat 1.250 de terenuri cu o suprafaţă totală de 2.493 de hectare, în valoare de peste 291 de milioane UAH la momentul comiterii infracţiunii. De asemenea, au încercat să pună mâna pe 3.282 de hectare de teren în valoare de aproximativ 190 de milioane UAH, dar au fost împiedicaţi de agenţii de la NABU şi de procurorii de la SAPO, care au efectuat percheziţii şi au confiscat parcelele.

În prezent, organizatorul schemei, actualul ministru, doi supervizori de la Cadastru şi o persoană care a facilitat infracţiunea au fost notificaţi cu un aviz de suspiciune, precizează Ukrainskaia Pravda.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Partenerii noștri