Live

Franţa interzice medicamentul lui Donald Trump: Creşte riscul de deces

Data publicării:
Foto: Getty Images

Hidroxiclorochina nu mai poate fi prescrisă împotriva COVID-19 în spitalele din Franţa, cu excepţia studiilor clinice, potrivit unui decret publicat miercuri în Jurnalul Oficial, relatează AFP, citat de Agerpres.

De la sfârşitul lunii martie, hidroxiclorochina putea fi prescrisă în Franţa cu titlu derogatoriu doar în spitale şi numai în cazul pacienţilor cu COVID-19 aflaţi în stare gravă.

Hidroxiclorochina, promovată în Franţa de controversatul specialist în boli infecţioase Didier Raoult şi apărată de preşedintele american Donald Trump şi de cel brazilian Jair Bolsonaro, este un medicament derivat din clorochina folosită la tratarea malariei.

Însă, un studiu publicat săptămâna trecută în prestigioasa revistă medicală The Lancet şi efectuat pe 96.000 de pacienţi, relevă că atât clorochina cât şi hidroxiclorochina nu şi-au dovedit eficacitatea împotriva COVID-19 în cazul bolnavilor spitalizaţi şi, în plus, această moleculă creşte riscul de aritmie cardiacă şi de deces.

Decizia guvernului francez vine în urma unui aviz nefavorabil dat marţi de Înaltul Consiliu pentru Sănătate Publică (HCSP), sesizat de Guvern după publicarea studiului în The Lancet. HCSP a recomandat „să nu se utilizeze hidroxiclorochina în tratamentul COVID-19”, cu excepţia studiilor clinice.

Medicamentul, comercializat sub numele Plaquenil în Franţa, este unul dintre numeroasele tratamente testate după izbucnirea epidemiei de COVID-19. El este prescris şi în tratamentul împotriva bolilor autoimune, a lupusului şi artritei reumatoide.

Decretul publicat miercuri în Jurnalul Oficial interzice de asemenea prescrierea - cu excepţia studiilor clinice - împotriva COVID-19 a medicamentului care combină lopinavir şi ritonavir, două antiretrovirale, în legătură cu care Agenţia Medicamentului a atras atenţia cu privire la riscurile cardiace.

Editor: A. D. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri