Live

Franța blochează preţurile la energie şi anunţă compensaţii de 100 de euro pentru inflaţie

Data publicării:
O parte din francezi vor primi indemnizaţii de 100 de euro pentru compensarea efectelor inflaţiei. Foto: Profimedia Images

Premierul Franţei, Jean Castex, a anunţat joi seară blocarea preţului la gaze pe parcursul anului 2022 şi acordarea unei indemnizaţii de 100 de euro pentru compensarea efectelor inflaţiei. "Acordăm o indemnizaţie pentru inflaţie în valoare de 100 de euro, care le va fi oferită francezilor care câştigă mai puţin de 2.000 de euro pe lună", a precizat șeful guvernului de la Paris.

"Am luat măsuri foarte puternice, am limitat creşterile începând din ianuarie, la electricitate a rămas o majorare de 4%. Blocarea tarifelor va fi menţinută pe tot parcursul anului 2022", a declarat Jean Castex la postul TF1, relatează Le Monde, citat de Agerpres.

"În cazul inflaţiei, am luat o decizie care se vrea a fi cea mai justă, cea mai eficientă în această situaţie. Acordăm o indemnizaţie pentru inflaţie în valoare de 100 de euro, care le va fi oferită francezilor care câştigă mai puţin de 2.000 de euro pe lună. Oamenii lucrează, au nevoie de maşină pentru a merge la lucru, dar vor beneficia şi pensionarii, şomerii, cei care desfăşoară activităţi independente, cei care fac obiecte de artizanat, agricultorii", a explicat Jean Castex.

Aproximativ 38 de milioane de cetăţeni francezi vor beneficia de această indemnizaţie.

"Relansarea economică există în întreaga lume, dar mai ales în Franţa. Este puternică, iar acest lucru este un caz fericit, cu toate efectele. După o perioadă de criză foarte puternică, chiar dacă există relansare, producţia de bunuri esenţiale încă stagnează, de aceea apar creşteri de preţuri. Aceste majorări, inflaţia, vor fi temporare. Însă nu sunt în măsură să spun cât vor dura. Nu putem obstrucţiona relansarea economică, trebuie să utilizăm toate mijloacele pentru a face durabilă relansarea. De aceea, trebuie să avem o reacţie excepţională în această situaţie excepţională. Nu este vorba doar de preţurile la carburanţi, este vorba de inflaţie în general", a argumentat premierul Franţei.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franța-Israel, meci „de mare risc”. Mii de polițiști mobilizați în Paris după ce manifestanții pro-palestinieni au anunțat un protest

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care călătoresc în Franța

Violențe la Paris. Protestatari ieșiți în stradă împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine

Platforma X, dată în judecată de mai multe publicații din Franța. Ce acuzații aduc ziarele rețelei de socializare a lui Musk

Partenerii noștri