Live

Franța acuză Rusia că a amplificat psihoza ploșnițelor de pat pentru a destabiliza țara

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Psihoza ploşniţelor de pat care s-a răspândit în Franţa în toamna anului trecut a fost „artificial amplificată” de Rusia, a afirmat vineri ministrul francez delegat pentru afaceri europene, Jean-Noël Barrot, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Întrebat la TF1 cu privire la tentativele de destabilizare din Franţa care ar fi orchestrate de Rusia, ministrul francez a revenit asupra acestui dosar care a făcut înconjurul lumii.

„Polemica ploşniţelor de pat (...) a fost amplificată artificial pe reţelele sociale de conturi despre care s-a stabilit că sunt de inspiraţie sau origine rusă, inclusiv cu o legătură falsă creată între sosirea de refugiaţi ucraineni şi răspândirea ploşniţelor de pat”, a declarat Jean-Noël Barrot. Aceasta „a fost foarte mult amplificat de conturi legate de Kremlin”, a adăugat el.

Fotografii şi înregistrări video care semnalau prezenţa acestor insecte, care se hrănesc cu sânge uman şi se presupune că au dispărut din viaţa zilnică în ţările occidentale în anii 1950, au inundat reţelele sociale începând de la mijlocul lui septembrie.

„Marea întoarcere” a acestor dăunători a căpătat dimensiunile unei afaceri de stat, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, manifestaţie sportivă cu o mare miză turistică.

Şapte instituţii şcolare şi mai multe clase de elevi au fost închise, însă toate cazurile semnalate - care pe un scaun de cinema, care pe un loc în tren - erau departe de a se fi dovedit toate adevărate.

Potrivit lui Jean-Noël Barrot, operaţiunile de atacuri cibernetice şi dezinformare ale Rusiei „au început să se accelereze în ultimii doi ani, după declanşarea războiului în Ucraina”.

„Ştim asta pentru că preşedintele Republicii a înfiinţat în 2021 un serviciu care se numeşte Viginum, a cărui misiune este de a detecta aceste manevre ce vizează destabilizarea opiniei publice în Franţa şi slăbirea sprijinului public pentru Ucraina”, a subliniat ministrul francez.

Franţa a condamnat de asemenea, în noiembrie, o „ingerinţă digitală rusă”, denunţând de această dată rolul unei reţele ruse în amplificarea artificială şi difuzarea pe reţelele sociale a unor fotografii cu Steaua lui David reproduse pe imobile din regiunea pariziană.

Această ingerinţă a avut loc în plin conflict între gruparea islamistă palestiniană Hamas şi Israel.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Partenerii noștri