Live

Fotografia care a devenit un simbol al incendiilor din Turcia

Data actualizării: Data publicării:
Un copil aflat pe o plajă se uită la fumul provocat de incendiile din Turcia FOTO: Mishka Bochkaryov

Un băiețel pregătit să înoate se oprește la marginea apei, cu privirea furată de imaginea unui avion folosit la stingerea incendiilor, care zboară la mică altitudine, pe un cer roșu-ruginiu. Pentru mulți, fotografia, care ar fi fost făcută de un turist rus aflat în vacanță în Antalya, a ajuns un simbol al incendiilor violente care au pârjolit litoralul mediteranean al Turciei, în ultimele opt zile.

Peste 180 de focare au ucis opt oameni, au devastat păduri de pini și terenuri agricole. Miercuri, focul s-a apropiat de o centrală termică, în timp ce echipele internaționale de stingere au folosit elicoptere și tunuri de apă și au săpat tranșee pentru a încetini răspândirea flăcărilor.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, se confruntă cu un val crescând de furie din partea cetățenilor, din cauza răspunsului palid al guvernului său la dezastru. Partidul său a căzut deja în sondaje, din cauza situației economice complicate a țării.

Fotografia a fost distribuită la scară largă pe rețele sociale turcești, unde oamenii se arată șocați de incendiile fără precedent, despre care experții spun că au fost cauzate de criza climatică și de gestionarea deficitară a situației de către autoritățile competente.

„Fie ca Allah să-i blesteme pe cei care ne-au transformat paradisul într-un iad”, a comentat un utilizator.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertizare de călătorie emisă de MAE în două din țările preferate de români pentru vacanțe

Imagini impresionante în Turcia. Pompierii au salvat o broască țestoasă, îngropată în cenușă

VIDEO. Un sat din Turcia a fost mistuit de flăcări în 20 de minute

Haos în stațiunile din Turcia, turiștii fug disperați din calea flăcărilor violente. Ankara acuză rebelii PKK că pun foc la păduri

Partenerii noștri