Live

Fostul premier australian a recunoscut că s-a pus în secret șef peste cinci ministere

Data publicării:
Scott Morrison a pierdut alegerile generale în luna mai, după aproape un deceniu de guvernare de centru-dreapta. Foto: Profimedia Images

 

Fostul premier australian Scott Morrison a admis miercuri, cu explicaţii confuze, că şi-a acordat în secret cinci portofolii ministeriale în perioada pandemiei de COVID-19, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă, agitate şi uneori aprinse, Morrison a respins apelurile de a demisiona din Parlament.

El s-a confruntat cu o serie de întrebări despre motivul pentru care nu a informat publicul - şi nici chiar mulţi dintre colegii săi miniştri - că şi-a acordat puteri suplimentare.

„A trebuit să luăm măsuri extraordinare pentru a pune în aplicare garanţii”, s-a justificat el, explicând într-un mod confuz că a asigurat continuitatea guvernării în cazul în care un ministru ar fi fost indisponibil.

Morrison a declarat că s-a folosit de aceste puteri o singură dată, pentru a trece peste autoritatea ministrului Resurselor şi pentru a bloca un proiect controversat de exploatare a gazelor offshore, precizând în acelaşi timp că această decizie nu are legatură cu COVID-19.

„Sunt foarte mulţumit de această decizie”, a mai spus el.

Fostul premier conservator a adăugat că nu a obţinut „niciun beneficiu personal” din numirea în aceste diferite posturi ministeriale.

Coaliţia conservatoare a lui Scott Morrison a pierdut alegerile generale în luna mai, după aproape un deceniu de guvernare de centru-dreapta.

Premierul Anthony Albanese a declarat recent că Scott Morrison a atacat sistemul de guvernare după ce a preluat în secret cinci portofolii - afaceri interne, trezorerie, sănătate, finanţe şi resurse între 2020 şi 2021.

Scandalul a scos la iveală natura opacă a luării deciziilor în guvernul australian şi a ridicat întrebări cu privire la necesitatea unor garanţii democratice mai puternice.

În Australia, premierul numeşte membrii guvernului său dintre aleşi care sunt apoi învestiţi în funcţie de guvernatorul general în cadrul unei ceremonii oficiale care este de obicei publică şi înregistrată.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Premierul ungar Viktor Orban, primit de Marcel Ciolacu, la Guvern. Cei doi au discutat despre avantajele aderării României la Schengen

Partenerii noștri