Live

Fosta candidată democrată Marianne Williamson a intrat din nou în cursa pentru Casa Albă

Data publicării:
Marianne Williamson, fostă candidată democrată, a intrat din nou în cursa pentru Casa Albă. FOTO: Profimedia Images

Marianne Williamson, autoarea unor cărţi de succes despre spiritualitate şi bunăstare, a anunţat, sâmbătă, că va candida pentru funcţia de preşedinte al SUA în 2024, la patru ani după ce nu a reuşit să treacă de cursa internă a democraţilor.

Această femeie de 70 de ani, uneori descrisă drept "guru" de către Oprah Winfrey, este prima care s-a lansat oficial în tabăra democrată, care încă aşteaptă decizia preşedintelui Joe Biden.

La 80 de ani, Biden susţine că are "intenţia" de a candida pentru un al doilea mandat, dar nu şi-a oficializat încă intrarea în campanie. Într-un discurs de extremă stânga rostit în fața susţinătorilor săi adunaţi la Washington, Marianne Williamson a denunţat un sistem politic "rezistent la schimbare", "corupt" de marile companii.

"O singură persoană nu va putea rezolva toate problemele (...) nici măcar un preşedinte. Dar un preşedinte care spune lucrurilor pe nume ar face foarte bine", a spus ea."Misiunea noastră este să creăm o viziune a dreptăţii şi a iubirii atât de puternică încât să depăşească forţele urii, nedreptăţii şi fricii", a adăugat ea, scrie Agerpres.

După ce a scris "A Return to Love", un bestseller lansat în 1992, Marianne Williamson a fost adesea invitată în emisiunile lui Oprah Winfrey pentru a oferi sfaturi de dezvoltare personală. În urmă cu patru ani, această femeie excentrică, cu voce gravă, a concurat cu Joe Biden, precum şi cu alţi douăzeci de candidaţi la nominalizarea Partidului Democrat.

În timpul primelor dezbateri, a fost remarcată prin discursuri lirice asupra "puterii iubirii", denunţând "forţa psihică întunecată" a lui Donald Trump. Dar ea nu a reuşit să crească în sondaje, rămânănd la 0,3% din intenţiile de vot şi s-a retras.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Partenerii noștri