Live

Forţele ruse au pătruns pentru prima oară în orașul Avdiivka, dar au fost respinse. Situaţia este „dificilă, dar sub control”

Data publicării:
Oraşul Avdiivka este unul din epicentrele luptelor de după eşecul contraofensivei ucrainene din vară. Foto: Profimedia Images

Armata rusă a reuşit să intre pentru prima oară în oraşul ucrainean Avdiivka, scena celor mai crâncene lupte în estul ţării, dar a fost respinsă, a afirmat miercuri primarul oraşului pentru AFP, într-o nouă ilustrare a asalturilor repetate ale Moscovei în Donbas.

„Grupuri de sabotaj şi de recunoaştere ruseşti au intrat în partea de sud a Avdiivkăi, dar au fost respinse”, a declarat Vitali Barabaş, apreciind că situaţia este „dificilă, dar sub control”, notează Agerpres. 

„Ei nu mai sunt acolo la ora actuală, armata ucraineană i-a alungat şi şi-a recâştigat poziţiile”, a asigurat el, dar „inamicul continuă să atace”.

Vitali Barabaş a confirmat că este vorba despre „prima” incursiune a forţelor ruse în acest oraş industrial din regiunea Doneţk. Dar nu a indicat când a avut loc lupta şi nici cât timp a durat.

Forţele ruse încearcă de mai multe luni să încercuiască Avdiivka, iar soldaţii ucraineni s-au regrupat pe poziţii fortificate.

Oraşul este unul din epicentrele luptelor de după eşecul contraofensivei ucrainene din vară.

Avdiivka a căzut pentru scurt timp în iulie 2014 în mâinile separatiştilor proruşi înarmaţi de Moscova, revenind ulterior sub control ucrainean. În mare parte distrus, el a devenit un simbol al rezistenţei ucrainene.

Circa 1.078 de civili mai trăiesc aici, în pofida bombardamentelor neîncetate, potrivit primarului său.

Din toamnă şi după eşecul contraofensivei ucrainene, armata Moscovei a preluat iniţiativa, în special pe frontul de est.

Săptămâna trecută, Rusia a revendicat astfel cucerirea a două mici localităţi în regiunile Doneţk şi Harkov.

Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de intensificarea loviturilor asupra zonelor civile.

Noi atacuri masive au vizat marţi mai multe oraşe ucrainene, în urma cărora şi-au pierdut viaţa circa 20 de persoane.

Doar la Harkov, în nord-est, aceste bombardamente au ucis 10 persoane şi au rănit altele 70, a indicat miercuri guvernatorul regional Oleg Sinegubov.

Acesta a fost unul dintre atacurile „cele mai masive” asupra oraşului de la începutul anului 2022, a adăugat el.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri