Live

Financial Times: Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina. Mesajul a fost transmis faţă în faţă în timpul vizitei de stat a preşedintelui chinez la Moscova, din luna martie, una dintre primele sale deplasări externe după ani de izolare din cauza politicii zero-Covid, au declarat oficiali din Occident şi din China citaţi sub acoperirea anonimatului de Financial Times (FT).

De atunci, oficialii chinezi îşi asumă în privat meritul de a-l fi convins pe preşedintele rus să renunţe la ameninţările sale voalate de a folosi o armă nucleară împotriva Ucrainei, au spus sursele FT.

Demersul lui Xi Jinping arată totuşi că Beijingul are îngrijorări cu privire la războiul Rusiei din Ucraina, chiar dacă oferă un sprijin tacit Moscovei, scrie Financial Times. Pe de altă parte, descurajarea lui Putin de a folosi o astfel de armă a fost esenţială pentru campania Chinei de reparare a legăturilor deteriorate cu Europa, a declarat un consilier de rang înalt al guvernului chinez, scrie News.ro

În declaraţiile sale publice, China s-a exprimat în mod constant împotriva folosirii armelor nucleare. Dar mulţi dintre susţinătorii Kievului s-au îndoit de angajamentul Beijingului faţă de o astfel de descurajare, având în vedere parteneriatul "fără limite" al lui Xi cu Putin şi un "plan de pace" care se suprapune puternic cu punctele de discuţie ruseşti. Cu toate acestea, avertismentul lui Xi le-a dat speranţa că Beijingul îşi susţine retorica publică şi în spatele uşilor închise şi că ameninţă probabil cu consecinţe care ar fi suficiente pentru a-l opri pe Putin să folosească o armă nucleară, notează FT.

Putin a rămas dezamăgit după ce vizita lui Xi nu a reuşit să aducă niciun câştig tangibil pentru Rusia, cum ar fi aprobarea pentru mult aşteptatul gazoduct Puterea Siberiei-2, au declarat oficiali occidentali din domeniul securităţii. Condamnarea folosirii armelor nucleare în comunicatul lor comun a fost aproape sigur adăugată la cererea Chinei, au adăugat oficialii.

În cazul în care Rusia ar folosi arme nucleare în Ucraina, "totul este în dezavantajul Chinei", a explicat un oficial. Un atac nuclear rusesc asupra Ucrainei sau a unuia dintre aliaţii săi europeni ar risca să întoarcă Europa împotriva Chinei, a declarat un consilier de rang înalt din guvernul chinez, în timp ce o presiune susţinută din partea Beijingului pentru a preveni un astfel de act ar putea contribui la îmbunătăţirea relaţiilor cu bătrânul continent.

Shi Yinhong, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Renmin din Beijing, a declarat că "Rusia nu a avut şi nu va avea niciodată aprobarea Chinei pentru a folosi arme nucleare". Dacă Rusia va folosi arme nucleare împotriva Ucrainei, "China se va distanţa şi mai mult de Rusia", a adăugat el.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pata de petrol din preajma Crimeei continuă să se extindă în Marea Neagră

Putin a pierdut un avantaj cheie după ce Ucraina a oprit tranzitul de gaze rusești spre Europa, spune șeful diplomației ucrainene

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Liderul social-democraților germani vrea ca Scholz să-l sune mai des pe Putin, deși apelul din 2024 a fost criticat de Zelenski

Partenerii noștri