Filmul tragediei din India. Cum s-au lovit cele două trenuri de pasageri: "Erau trupuri complet zdrobite peste tot"
"Pentru o clipă am crezut că este cutremur", a povestit un bărbat care juca fotbal în apropierea locului unde s-au izbit trenurile în Odisha, India. El a povestit scenele de groază pe care le-a văzut și cum a încercat împreună cu alți localnici să ajute pasagerii rămași prinși în vagoanele zdrobite în accident. Oficialii de la compania de căi ferate spun că s-a ajuns la un număr atât de mare de morți și de răniți pentru că trenurile de pasageri aveau viteză foarte mare, iar impactul a fost extrem de puternic.
La mai puțin de 48 de ore de la tragedia feroviară din Odisha, oficialii se grăbesc să reia circulația feroviară în zonă, unde zeci de muncitori intervin pentru eliberarea și curățarea șinelor într-o căldură greu de suportat. Cu rutele feroviare încă blocate, rudelor pasagerilor decedați au căutat singure variante pentru a ajunge la locul accidentului.
La locul tragediei, obiectele personale ale pasagerilor din trenul care s-a ciocnit cu un tren marfar sunt încă împrăștiate pe pământ. Valize, genți, pantofi și obiecte personale se văd de-a lungul șinelor. Vagoanele deformate de accident s-au răsturnat pe o parte.
Deepak Behera juca fotbal în Bahanaga, un oraș din apropiere, când s-a produs accidentul. „Pentru o clipă am crezut că este un cutremur”, a spus el.
Behera și alți localnici au fugit la locul accidentului, unde au găsit sute de pasageri blocați în vagoanele răsturnate și care încercau cu disperare să găsească o cale de ieșire. Au folosit lanternele telefoanelelor mobile și au început să caute supraviețuitori.
„Oamenii țipau și plângeau. Vagoanele erau atât de zdrobite, că nimeni nu a mai putut să iasă”, a spus Behera, care a povestit că a scos din vagoane 28 de oameni în viață, dar și mulți decedați. Multe dintre cadavre încă nu au fost identificate. Un supraviețuitor al dezastrului, Anshuman Purohit, a descris tabloul de groază de după accident - vagoane de tren ajunse grămadă unele peste altele, pasageri zdrobiți, sânge peste tot. El a povestit că a auzit strigătele de ajutor ale celor care plângeau de durere și cereau apă.
„Erau o mulțime de cadavre cu răni greu de imaginat. Am văzut un om decapitat, cranii zdrobite, am văzut trupuri complet zdrobite de metalul trenului... a fost îngrozitor.”, a spus el.
Filmul accidentului
Potrivit oficialilor companiei de căi ferate, trenul de mare viteză Coromandel Express, care circula între Kolkata (fosta Calcutta) şi Chennai (anterior Madras), a fost deviat pe o altă linie și s-a izbit de un tren de marfă, care transporta minereu de fier. Vagoanele sale au deraiat pe sensul opus, unde au fost lovite de un tren de mare viteză, Howrah Express.
Jaya Varma Sinha, oficial din ministerul căilor ferate din India, a declarat că viteza mare a Coromandel Express care s-a ciocnit de marfar a dus la numărul mare de victime și răniți.
„Impactul a fost mare, deoarece trenul circula la viteză maximă, 128 km/h, iar cealaltă problemă este că era un tren de marfă care transporta minereu de fier, care este un tren greu, de aici coliziunea atât de puternică”, a spus Sinha. Oficialul a adăugat că și celălalt tren de pasageri se deplasa cu o viteză foarte mare, 126 km/h și că într-o fracțiune de secundă a intrat în vagoanele deraiate.
De ce s-a produs accidentul din Odisha. Primele concluzii
Ministrul Ashwini Vaishnaw a declarat că accidentul în care au fost implicate două trenuri de pasageri și un tren de marfă, care a avut loc vineri în estul statului Odisha, s-a produs „din cauza unei schimbări în sistemul electronic de interblocare”, el referindu-se la sistemul de semnalizare folosit de căile ferate. Ministrul a subliniat că o anchetă va arăta „cine a fost responsabil pentru această greșeală”.
„Așteptați să fie gata raportul de anchetă. Dar cauza a fost identificată și persoanele responsabile au fost identificate”, a declarat el.
Cu toate acestea, ministrul a refuzat să dea mai multe detalii, spunând că „nu este potrivit să spunem nimic în acest moment”. „Să lăsăm ca totul să fie investigat de autoritățile de anchetă corespunzătoare”, a adăugat el.
Anunțul a venit în timp speranțele că vor mai fi găsiți supraviețuitori s-au redus considerabil, iar autoritățile au trecut duminică de la căutarea de persoane la curățarea zonei.
Persoanele care vor fi găsite vinovate de tragicul accident feroviar din estul Indiei vor fi „sancţionate drastic”, a afirmat premierul ţării, Narendra Modi.
„Toate cele 21 de vagoane care s-au răsturnat din cauza deraierii trenurilor în stația Bahanaga Bazar au fost ridicate. Acum, locul este curățat”, a declarat Departamentul de Căi Ferate al statului.
Peste 1.000 de muncitori, șapte utilaje de excavare, două trenuri de ajutor în caz de accident și patru macarale feroviare și rutiere au intervenit la locul tragediei.
Duminică, bilanțul victimelor dezastrului a fost revizuit ușor în scădere la 275 de morți - de la 288. Secretarul de stat Pradeep Jena a spus că a fost o greșeală de numărare de două ori a unor cadavre. Numărul răniților rămâne de peste o mie de persoane, iar peste 100 de pacienți sunt în stare critică, potrivit ministrului indian al sănătății Mansukh Mandaviya. Medici experți, echipamente specializate și medicamente au fost aduse din capitala indiană, a adăugat Mandaviya.
Rudele celor care au murit vor primi despăgubiri de 500.000 de rupii (6.067 de dolari), iar cele ale celor care au fost răniți grav, câte 100.000 de rupii (1.213 dolari).
Care este explicația pentru accidentele feroviare care au loc tot mai des în India
Sistemul feroviar extins al Indiei, unul dintre cele mai mari din lume, transportă zilnic aproximativ 25 de milioane de pasageri pe o rețea națională de căi ferate care se întinde pe o distanță de peste 100.000 km. Potrivit ministrului Căilor Ferate Ashwini Vaishnaw, anul trecut au fost construiți aproximativ 5.200 km de șine noi. De asemenea, 8.000 km de șine au fost modernizate în fiecare an, a declarat ministrul, potrivit CNN.
Vaishnaw a explicat recent că majoritatea căilor ferate sunt în curs de modernizare pentru a permite circulația trenurilor cu viteze de până la 100 km/oră, o porțiune substanțială este în curs de îmbunătățire pentru viteze de până la 130 km/oră, iar un segment semnificativ este în curs de pregătire pentru viteze mari, de până la 160 km/oră. În mod evident, acest lucru face parte din planurile guvernului de a pune în circulație trenuri mai rapide în întreaga țară.
O linie de mare viteză este construită separat între Mumbai și Ahmedabad. Cu toate acestea, deraierile continuă să fie o „pacoste pentru căile ferate”, a spus un fost președinte al Consiliului de Administrație al Căilor Ferate, Vivek Sahai. Un tren poate deraia din mai multe motive, precum „o cale ferată prost întreținută” sau „un vagon defect”.
Un raport guvernamental privind siguranța feroviară pentru 2019-2020 a constatat că deraierile au fost responsabile pentru 70% din accidentele feroviare, în creștere de la 68% în anul precedent. Acestea sunt urmate de incendii și coliziuni ale trenurilor, responsabile pentru 14% și, respectiv, 8% din totalul accidentelor. Potrivit raportului, au avut loc 40 de deraieri în care au fost implicate 33 de trenuri de călători și șapte trenuri de marfă în anul de referință. Dintre acestea, 17 deraieri au fost cauzate de „defecte” ale căii ferate. De asemenea, doar nouă deraieri au fost provocate de defecte ale trenurilor.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News