Live

Fiica fostului campion mondial Bode Miller a murit, la doar 19 luni

Data publicării:

Bode Miller, fostul schior american medaliat la Jocurile Olimpice și campion mondial, trece printr-o tragedie, după ce fiica lui în vârstă de numai 19 luni s-a înecat în piscina familiei, scrie News.ro. 

Emeline Miller a murit duminică, la spitalul din Orange County, după ce paramedicii nu au mai reușit să o resusciteze. „Suntem complet devastați”, a transmis Bode Miller, într-o postare pe Instagram, unde a publicat câteva imagini cu micuța.

„Nici într-un milion de ani nu ne-am gândit că vom simți o asemenea durere. Iubirea, lumina și spiritul ei nu vor fi uitate niciodată. Micuța noastră iubea viața și se bucura în fiecare zi de ea”, a continuat Bode Miller.

Paramedicii au fost chemaţi la o proprietate din Coto de Caza, sâmbătă, cu puţin timp înainte de ora locală 18.30. Un reprezentant al departamentului local de pompieri a afirmat că fetiţia a fost resuscitată fără succes pe loc, apoi transportată la un spital. "Nu a avut puls tot drumul", a precizat Tony Bommarito. Soţia schiorului, Beck Miller, în vârstă de 31 de ani, jucătoare profesionistă de volei pe plajă, a găsit copilul în piscină şi a sunat la 911.

Foto: Guliver/Getty Images

Bode Miller este cel mai de succes schior american. El a fost campion olimpic la supercombinată, în 2010, la Vancouver şi cvadruplu campion mondial. A câştigat de două ori Cupa Mondială, competiţie în care a adunat 33 de succese de etapă. În palmaresul său mai figurează cinci medalii olimpice, trei de argint şi două de bronz, şi un argint mondial.

Decesul este investigat de poliţia din Orange County, California, a precizat un purtător de cuvânt, Carrie Braun.

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

„Am trăit o viață falsă”. O femeie și-a găsit fiica la 44 de ani după ce a fost răpită din fața casei și trimisă în SUA pentru adopție

Un tânăr de 21 de ani a murit imediat după ce s-a botezat, încercând să salveze o fată de la înec. „A fost un erou”

România, campioană la morți prin înec. Pe litoral, turiștii ignoră steagul roșu și intră în apă: „La mare pentru ce se vine?”

Partenerii noștri