Fermierii francezi s-au enervat din cauză că Marea Britanie ar putea interzice controversatul foie gras: Să vină să ne vadă gâștele
Guvernul britanic analizează posibilitatea interzicerii importurilor de foie gras, invocând modul brutal prin care sunt hrănite forțat rațele și gâștele. Inițiativa nu este privită cu ochi buni în Franța, care este cel mai mare producător, consumator și exportator de foie gras din lume.
Acest sortiment de pate este produs din ficat de raţă sau de gâscă. Păsările sunt hrănite forţat, înainte ca ficaţii graşi ai acestora să fie extraşi.
Șefa asociației producătorilor de foie gras din Franța, Marie-Pierre Pé, s-a declarat șocată și revoltată de această veste și i-a invitat pe parlamentarii britanici, cei care au avut această inițiativă, să viziteze fermele din Franța care produc foie gras să vadă singuri dacă într-adevăr păsările sunt hrănite într-un mod atât de crud și de chinuitor, așa cum susțin ei.
Marie-Pierre Pé reprezintă interesele a aproximativ 3.500 de producători de foie gras francezi.
"Sunt șocată și regret că libertatea de a vinde un produs perfect sănătos definit în conformitate cu prevederile internaționale și convențiile este amenințată. Pentru o țară care promovează libertatea comerțului, acesta nu este doar un paradox, ci arată o lipsă de înțelegere față de produsele noastre și o judecată bazată pe prejudecăți. În mod clar, ei nu știu cum ne facem treaba. Înainte de a lua această decizie, îi invit să viziteze un producător de foie gras pentru a putea lua o decizie rațională. Nu avem nimic de ascuns și operăm cu transparență completă", a declarat Marie-Pierre Pé, citată de The Guardian.
Întrebată despre gavaj, cel mai controversat aspect al producției de foie gras, în care tuburi lungi sunt împinse pe gâtul păsărilor pentru a pompa alimentele în sistemul digestiv, determinând umflarea ficatului de câteva ori mai mult decât dimensiunea sa naturală, Pé a spus că este greșit să vorbești despre asta ca și când ai vorbi despre caracteristicile umane.
"Oamenii trebuie să înceteze să-și imagineze introducerea unui tub în propriul gât, deoarece gâtul unei rațe sau al unei gâște nu seamănă cu al lor. Pentru început, gâtul raței este elastic și are la bază ca un buzunar care le permite să stocheze alimente, care este ca stomacul nostru. Nu le face rău. Desigur, trebuie să știi cum să introduci tubul, dar dacă este făcut corect, pasărea nu suferă. Gavajul se face de două ori pe zi, respectând ritmul digestiv. Nu putem forța ciclul digestiv. Nu putem spune că nu există accidente din când în când, dar acestea sunt excepții. Un fermier nu are niciun interes să facă rău propriilor păsări, deoarece asta i-ar distruge afacerea", a adăugat Marie-Pierre Pé.
Mai mulți deputați britanici le-au scris miniștrilor și le cer să interzică importurile de foie gras în Marea Britanie: "În lunile următoare, alte mii de rațe și gâște vor suporta un tratament chinuitor pentru acest produs".
Departamentul pentru Mediu și Alimentație și Afaceri Rurale a transmis că ia în calcul restricții cu privire la această delicatesă în urma rapoartelor care au descris că metoda de producere a sa este insuportabil de barbară.
Pé a menționat că legalitatea producției de foie gras a fost analizată de mai multe ori și s-a constatat că este conformă cu reglementările alimentare europene.
"Da, au existat videoclipuri cu imagini șocante de la ferme, dar sunt excepții, iar fermele respective nu reflectă sectorul și profesia noastră. Fermele noastre sunt controlate de autorități și producătorii se angajează să garanteze bunăstarea animalului. Pot să înțeleg dacă oamenilor nu le place foie gras sau nu vor să mănânce animale sau produse de origine animală, dar noi chiar avem respect pentru ceea ce producem și modul în care producem. Cu siguranță guvernul britanic nu va adopta o lege bazată pe argumente unilaterale. Îi invit personal să vină să vadă singuri", a spus ea.
Marie-Pierre Pé susține că acest produs a fost ales pentru interdicție, "pentru că foie gras este un simbol gastronomic al Franței": "Cred că suntem o țintă ușoară. Este și o strategie a grupurilor pentru protecția drepturilor animalelor. Ele produc imagini senzaționale pentru a influența economia. Ar trebui să ne întrebăm> <suntem manipulați?>"
Fermierii francezi au produs anul trecut 15.000 de tone de foie gras - în scădere față de cele 18.800 de tone produse în 2019 - în special în regiunea Périgord și în sud-vestul Franței. Până la 5.000 de tone sunt exportate anual, până la 200 de tone pe an ajungând în Marea Britanie.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News