Live

FBI a arestat un soldat american care ar fi plănuit un atac asupra memorialului 9/11 din New York

Data actualizării: Data publicării:
Memorialul 9/11 din New York. Sursa foto: Profimedia Images

FBI a arestat marți un soldat american, Cole James Bridges, în vârstă de 20 de ani, el fiind acuzat de terorism, sprijinirea unor presupuși luptători ISIS și consilierea acestora în alegerea unor potențiale ținte din New York, precum memorialul ridicat pe locul atacului din 11 septembrie 2001, informează The Independent.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiție, Bridges a fost arestat după ce i-ar fi ajutat pe membrii ISIS să atace și să ucidă soldați americani staționați în Orientul Mijlociu, pentru susținerea unei organizații teroriste și pentru încercarea de a ucide membrii ai armatei SUA.

"Din fericire, persoana cu care a comunicat Bridges era un angajat FBI și am reușit să prevenim transformarea în fapte a dorințelor sale", a declarat directorul adjunct FBI, William F. Sweeney Jr.

Potrivit plângerii penale la adresa soldatului Cole James Bridges, acesta s-a înrolat în armata americană în septembrie 2019 și a fost detașat în cadrul unei divizii de infanterie din Georgia. La scurt timp, a început să caute și să consume propagandă jihadistă de pe internet, exprimându-și susținerea pentru ISIS pe rețelele de socializare.

În octombrie 2020, Bridges a început să comunice online cu un agent FBI sub acoperire, care susținea că este un susținător ISIS aflat în legătură cu luptătorii ISIS din Orientul Mijlociu. În cadrul acestor schimburi de mesaje, Bridges și-a exprimat frustrarea cu privire la armata SUA și dorința de a ajuta ISIS, se arată în plângere. Soldatul apoi ar fi oferit "sprijin și informații presupușilor luptători ISIS care plănuiau atacurile, inclusiv sfaturi privind ținte din orașul New York, precum memorialul 9/11", se mai arată în document. Totodată, Bridges i-a trimis agentului FBI sub acoperire fragmente dintr-un manual al armatei SUA și informații privind tactici de luptă ale armatei americane, spre a fi folosite de ISIS.

În decembrie 2020, tânărul i-a oferit agentului FBI instrucțiuni privind felul în care luptătorii ISIS i-ar putea ataca pe soldații americani din Orientul Mijlociu și a împărtășit "manevre militare destinate să-i ajute pe luptătorii ISIS să crească gravitatea atacurilor asupra trupelor americane".

Bridges a oferit și sfaturi privind "cea mai bună metodă de a fortifica taberele ISIS pentru a respinge un atac al forțelor speciale, inclusiv plasarea de explozibili în anumite clădiri pentru a ucide soldații americani".

Două luni mai târziu, Bridges a oferit agentului un clip video în care apare echipat în fața unui steag folosit de luptătorii ISIS și făcând un gest de suport la adresa organizației teroriste", se mai arată în plângere. Ulterior, tânărul a trimis un al doilea clip în care "folosea un manipulator de voce și recita un discurs de propagandă".

Cole James Bridges va fi adus în fața instanței pe 21 ianuarie.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Femeia terorist din Elveția era îndrăgostită de un luptător ISIS

SRI, mesaj în premieră după atacul terorist de la Viena: „Chiar şi ţări precum România nu se pot considera la adăpost”

Amplă operațiune anti-ISIS, desfășurată și în România

Schimburi de focuri între irakieni și kurzi. S-au folosit rachete Katiușa

Partenerii noștri