Live

Exporturile de gaze ale Rusiei au scăzut în 2022 cu 25%, însă cele de petrol au crescut cu peste 7%

Data publicării:
Exporturile de gaze ale Rusiei au scăzut în 2022 cu 25%, însă cele de petrol au crescut cu peste 7%. Foto: Profimedia Images

Exporturile de gaze naturale ale Rusiei au scăzut cu 25,1% în 2022, afectate de sancţiunile internaţionale, iar declinul a fost doar parţial compensat de o creştere de 48% a livrărilor de gaze spre China, a anunţat luni vicepremierul rus Alexander Novak, informează AFP.

Prăbuşirea exporturilor de gaze se datorează "refuzului ţărilor europene de a achiziţiona gaze ruseşti, precum şi sabotajelor gazoductelor Nord Stream 1 şi 2", a subliniat Alexander Novak într-un articol pentru revista 'Energy Policy'. Potrivit lui Novak, exporturile totale de gaze ruseşti au scăzut anul trecut cu 25,1% până la 184,4 miliarde metri cubi, dintr-o producţie totală de 673,8 miliarde metri cubi.

Uniunea Europeană, altădată cel mai important client pentru gazele ruseşti, şi-a redus drastic importurile pe parcusul anului 2022, notează Agerpres.

Vicepremierul rus a salutat însă creşterea aprovizionării cu gaze în regiunea Asia-Pacific, în condiţiile în care livrările Rusiei spre China au atins un maxim istoric de 15,4 miliarde metri cubi, după o creştere de 48% în ritm anual.

De asemenea, dacă europeni au încetat practic să mai importe gaze naturale ruseşti prin conducte, ei continuă să achiziţioneze gaze lichefiate, provenite din numeroase rezervoare ruseşti şi transportate pe mare via tancurile LNG. Potrivit lui Alexander Novak, exporturile Rusiei de gaze lichefiate au crescut anul trecut cu 7,9% până la 45,7 miliarde metri cubi.

De asemenea, în ceea ce priveşte petrolul, Rusia şi-a majorat anul trecut exporturile cu 7,6% până la 242 milioane de tone, în pofida embargoului european şi a plafonului de preţ impus la începutul lunii decembrie de Uniunea Europeană, Grupul ţărilor puternic industrializate şi Australia.

Ţările asiatice mari consumatoare de energie, India şi China, au majorat semnificativ cererea de ţiţei rus anul trecut, beneficiind de reduceri semnificative de preţuri dar şi de reorientarea strategică a Rusiei spre Asia.

Rusia intenţionează să vândă anul acesta peste 80% din exporturile sale de petrol ţărilor "prietenoase", a declarat luni vicepremierul rus Alexander Novak, referindu-se la statele care nu au impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei. Ţările "prietenoase" vor primi de asemenea 75% din produsele petroliere rafinate ruseşti, iar Moscova continuă să caute noi pieţe, a adăugat Novak.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri