Galerie Foto „Evitați zona, adăpostiți-vă!”. Schimb de focuri în SUA, în apropierea unui campus universitar. Mai multe persoane au fost împușcate
Mai multe persoane au fost împuşcate în apropierea unui campus universitar din Baltimore, marţi seara, a anunţat poliţia din acest oraş din estul SUA, informează AFP, potrivit Agerpres.
Departamentul de Poliţie din Baltimore (BPD) a declarat pe X (fostul Twitter), că „a răspuns la o situaţie de atac” în apropierea campusului Universităţii de stat Morgan.
„BPD confirmă că sunt implicate mai multe victime. Vă rugăm să continuaţi să vă adăpostiţi şi să evitaţi zona”, a adăugat el.
De asemenea, universitatea a îndemnat studenţii şi familiile lor să evite zona şi să se adăpostească.
Morgan State este o universitate istorică pentru persoane de culoare cu aproximativ 9.000 de studenţi.
Împuşcăturile au devenit frecvente şi îngrijorătoare în SUA, care au mai multe arme individuale decât oameni, în parte datorită uşurinţei cu care americanii au acces la ele.
Unul din trei adulţi deţine cel puţin o armă, iar aproape unul din doi adulţi trăieşte într-o casă în care este prezentă o armă.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News