Live

Europol lovește cartelurile din Balcani care aduc droguri în UE. Cum ajunge cocaina din America de Sud în Europa

Data actualizării: Data publicării:
Membrii unei unități speciale a Gărzii Civile spaniole au arestat o persoană de 40 de ani, suspectată de trafic de droguri, la domiciliul său din Mijas, lângă Marbella, în Spania. Sursa foto: Profimedia Images

Europol începe să destructureze cartelurile balcanice care aduc droguri din America de Sud în Europa. Patruzeci de persoane au fost arestate și opt tone de cocaină au fost confiscate în urma unei operațiuni internaționale de poliție, după patru ani de investigații conduse de Garda Civilă spaniolă, care au vizat o rețea criminală care trafica un volum uriaș de droguri din America de Sud în UE, prin Africa de Vest și Insulele Canare.

Ancheta a fost condusă de agenția guvernamentală spaniolă Garda Civilă (poliția din Spania) și coordonată de grupul operațional al Europol și a descoperit că un cartel balcanic folosea centre logistice din Africa de vest și Canare pentru a introduce cocaină din Columbia, Brazilia și Ecuador în țările UE, scrie The Guardian.

Odată ce drogurile ajungeau în Europa, acestea erau distribuite pe tot continentul folosind centre din Belgia, Croația, Germania, Italia și Spania.

Într-o declarație publicată joi, Europol a transmis că liderii organizației de trafic de droguri au avut sediul, temporar, și în Turcia și Dubai.

„De acolo, au operat centrele de control și comandă ale rețelei criminale”, a transmis Europol. „Investigațiile din această rețea au identificat o amenințare semnificativă – capacitatea actorilor criminali de a colabora strâns și de se asocia pe termen lung cu diverse locații pentru a le facilita operațiunile de trafic de droguri la scară largă”.

Nouă țări au fost implicate în operațiunea Europol

Europol a declarat că cooperarea dintre nouă forțe naționale – Brazilia, Belgia, Croația, Germania, Italia, Serbia, Spania, Turcia și Emiratele Arabe Unite – s-a dovedit crucială pentru distrugerea rețelei.

Implicarea Gărzii Civile spaniole a început în septembrie 2020, când ofițerii acesteia au interceptat o barcă cu vele sub pavilion croat, cu destinația Insulelor Canare, care transporta o tonă de cocaină. Imediat au stabilit că barca a preluat transportul de droguri de la un cargou din Golful Guineei. Comunicațiile criptate obținute de la dispozitivele celor trei persoane arestate pe barca cu vele au fost apoi împărtășite cu Europol, care investiga deja cartelul.

În august anul trecut, poliția spaniolă a oprit o altă barcă, care transporta 700 kg de cocaină, în apele din largul Canarelor. Informațiile adunate din acea acțiune au arătat că același echipaj italo-croat a folosit barca într-o cursă similară pentru a aduce 500 kg de cocaină din Brazilia.

Când Europol a împărtășit informațiile spaniolilor cu alte țări partenere, a rezultat că poliția din Belgia, Germania și Serbia urmărea aceleași persoane și pe asociații lor.

În cadrul anchetei, poliția spaniolă a arestat miercuri patru persoane în Málaga și Tenerife și a confiscat bijuterii, ceasuri de lux, o armă, echipamente electronice și 109.000 de euro în numerar.

Poliția din Spania a transmis că desfășurarea de forțe internaționale „fără precedent” a reușit să demonteze centrele logistice din Africa de Vest pe care cartelul le folosea pentru a distribui cocaină în UE.

„Operațiunea a dus la confiscarea a aproape opt tone de cocaină, 40 de arestări în diferite țări, confiscarea a 12,5 milioane de euro în numerar în diferite țări europene, 3 milioane de dolari în Brazilia și înghețarea a peste 50 de milioane de euro în Serbia”, a mai transmis Garda Civilă.

În august anul trecut, poliția spaniolă a confiscat 9,5 tone de cocaină care fusese ascunsă printre cutii de banane într-un container transportat din Ecuador către portul Algeciras, din sudul Spaniei. Captura a fost cea mai mare găsită vreodată într-un singur container în Spania, a spus poliția la acea vreme.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiștii olandezi au descoperit la o percheziție un pitic de grădină făcut din droguri. „Până și piticul era șocat”

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Operaţiunea „BLIZZARD”: Trafic de droguri și arme prin firme de coletărie, arestări și sute de kilograme de droguri confiscate în 2024

Partenerii noștri