Live

Erdogan, acces de furie pe subiectul deprecierii lirei turcești. „Nu putem să spunem decât la revedere”

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a declarat că deprecierea lirei turceşti este rezultatul unui „complot politic'' împotriva ţării sale, care va riposta prin căutarea de noi pieţe şi aliaţi, în timp ce relaţiile cu SUA sunt tensionate, relatează Agerpres, care citează AFP.

„Scopul operaţiunii este de a obţine o capitulare a Turciei în toate domeniile, de la finanţe la politică. Ne confruntăm din nou cu un complot politic. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom învinge'', a spus declarat Erdogan în faţa susţinătorilor săi la Trabzon, oraş situat la Marea Neagră (nord-est).

Dacă Washingtonul este dispus să sacrifice relaţiile cu Ankara, Turcia va răspunde căutând „noi pieţe, noi parteneriate şi noi aliaţi, în detrimentul celui care a lansat un război economic împotriva întregii lumi, inclusiv a ţării noastre'', a ameninţat el.

„Nu putem să spunem decât la revedere aceluia care decide să-şi sacrifice parteneriatul strategic şi o alianţă de o jumătate de secol cu o ţară de 81 de milioane de locuitori pentru a-şi salva relaţii cu grupări teroriste”, a spus preşedintele turc.

Turcia şi Statele Unite sunt parteneri în cadrul NATO. SUA au o bază importantă la Incirlik, în sudul Turciei, utilizată în prezent ca centru de operaţiuni împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Preşedintele Erdogan a respins vineri preocupările legate de deprecierea lirei, îndemnându-i pe turci să „nu-şi facă griji'', declaraţie ce survine în contextul în care moneda naţională a înregistrat scăderi record în ultimele săptămâni pe fondul unei crize diplomatice cu SUA, relatează Reuters, AFP şi dpa.

Relaţiile dintre Ankara şi Washington, aliaţi NATO, s-au tensionat pe fondul încarcerării în Turcia a pastorului evanghelic american Andrew Brunson pe baza unor acuzaţii de terorism, situaţie care a determinat impunerea de sancţiuni americane împotriva a doi dintre miniştrii lui Erdogan şi ameninţări cu restricţii comerciale.

Ankara reproşează de asemenea SUA sprijinul acordat în Siria miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG). Ankara consideră că această miliţie are legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasat drept organizaţie ''teroristă'' de către Turcia, dar şi de către SUA.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Piloții de Formula 1, deranjați de mirosul de marijuana, la Marele Premiu din Las Vegas: „Dacă ne-ar testa, am ieși pozitiv, jur”

Partenerii noștri