Live

Emomali Rahmon, un aliat al Rusiei, a fost reales preşedinte al Tadjikistanului. Rahmon conduce țara din 1992

Data publicării:
Emomali Rahmon, reales preşedinte al Tadjikistanului Foto: Agerpres

Emomali Rahmon a fost reales preşedinte al Tadjikistanului, a anunţat luni comisia electorală naţională, scrie Agerpres. Conform datelor preliminare preluate de Reuters, şeful statului a obţinut al cincilea mandat de şapte ani, cu 90,92% din voturile exprimate la alegerile de duminică.

Rahmon, în vârstă de 68 de ani, aliat al Rusiei, conduce fosta republică sovietică Tadjikistan din Asia Centrală din 1992. Rezultatul alegerilor nu a constituit o surpriză, în absenţa unei opoziţii semnificative, deşi în cursa prezidenţială au mai fost înscrişi încă patru candidaţi.

Tadjikistanul este cea mai săracă ţară din Asia Centrală şi de pe teritoriul fostei URSS, iar în prezent numără peste 9 milioane de locuitori, potrivit AFP, care notează că sute de mii de tadjici lucrează în Rusia sau Kazahstan, în special pe şantiere, pentru a putea trimite bani familiilor.

Editor : Iulia Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marcel Ciolacu anunță că Guvernul va adopta săptămâna viitoare hotărârile necesare organizării alegerilor prezidențiale pe 4 și 18 mai

Iranul a suferit „o înfrângere mare” în Siria, a recunoscut un general iranian de top: Rusia ne-a sabotat, arunca bombe în deșert

Finlanda va menţine închisă frontiera cu Rusia

Joe Biden pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei, înainte ca Donald Trump să-și preia mandatul

Partenerii noștri