Live

Emmanuel Macron încearcă să-l convingă pe Viktor Orban să fie de acord cu un embargo al UE asupra petrolului rusesc

Data actualizării: Data publicării:
Președintele francez și premierul maghiar, în timpul unei reuniuni a Consiliului European. Foto: Profimedia Images

Premierul ungar Viktor Orban a discutat marţi chestiuni legate de securitatea energetică a Europei cu preşedintele francez Emmanuel Macron, într-un apel telefonic, a făcut cunoscut şeful biroului de presă al lui Orban, Bertalan Havasi, informează MTI şi Reuters.

Nu au fost anunţate alte detalii privind convorbirea dintre Orban şi Macron.

Ungaria este criticul cel mai vocal al embargoului pe care UE intenţionează să-l aplice petrolului rus, dar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că a făcut progrese în discuţiile purtate luni la Budapesta cu premierul ungar pe acest subiect, notează Agerpres.

Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a declarat pentru MTI, după discuţiile dintre Orban şi von der Leyen, că  în ce-l priveşte, Budapesta nu poate  „permite ca poporul ungar să fie pus să plătească preţul acestui război.

El a subliniat ulterior într-o întâlnire cu reporteri ungari, în marja conferinţei donatorilor pentru Siria de la Bruxelles, că Ungaria nu poate susţine decât un pachet de sancţiuni care să-i asigure resursele de energie, în timp ce actualul pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană ar  „distrugecapacitatea de funcţionare a Ungariei. 

Citește și: Zelenski, într-un interviu acordat BBC: Țările care încă cumpără petrol din Rusia o fac pe seama sângelui ucrainenilor

Ţară dependentă de achiziţiile de petrol din Rusia, Ungaria le cere partenerilor săi din UE garanţii pentru aprovizionarea sa pentru a-şi da acordul pentru un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care include o sistare a achiziţiilor de petrol din această ţară.

Ungaria nu poate susține noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei în forma sa actuală - care include un embargo asupra importurilor de țiței deoarece această propunere ar avea efectul unei „bombe atomice” asupra economiei Ungariei, a declarat vinerea trecută Viktor Orban. Premierul ungar a adăugat că Ungaria este gata să negocieze o nouă propunere, dacă aceasta ar fi în acord cu interesele Ungariei.

Uniunea Europeană urmărește să interzică importul petrolului rusesc în următoarele șase luni dar a oferit Ungariei și Slovaciei permisiunea să importe țiței rusesc până la sfârșitul anului 2024, iar Republicii Cehe până în iunie a aceluiași an, deoarece depind în mare măsură de petrolul lui Putin.

Această păsuire nu a reușit să convingă Ungaria, care a continuat să se opună duminică planului de interzicere a petrolului rusesc.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri