Video După opt luni, pe aeroportul din Wuhan a ajuns primul zbor internațional. Cum au fost primiți pasagerii
Oraşul Wuhan din centrul Chinei, primul loc unde a fost depistat noul coronavirus, în decembrie 2019, a primit primul său zbor internaţional din ianuarie, când aeroportul a fost închis din cauza COVID-19, potrivit AFP.
China şi-a redus drastic la sfârşitul lunii martie legăturile aeriene cu restul lumii pentru a limita sosirea bolnavilor care ar fi putut relansa epidemia pe teritoriul său.
China a reuşit de atunci în mare parte să ţină sub control răspândirea COVID-19 prin măsuri de izolare, de carantină, de depistare, prin monitorizarea contactelor şi purtarea măştii. Ea înregistrează acum doar câteva noi cazuri de infectare pe zi.
Un avion al companiei aeriene sud-coreene low-cost T'way a aterizat miercuri pe aeroportul internaţional Tianhe din Wuhan având la bord 60 de pasageri, a transmis televiziunea publică CCTV.
Imagini difuzate de acest post arată pasageri cu mască, precum şi poliţişti, în combinezoane de protecţie integrală şi viziere, pe punctul de a controla paşapoartele, scrie Agerpres.
Aproape 3.900 de persoane au murit oficial din cauza COVID-19 la Wuhan, adică peste 80% din cele 4.634 de decese înregistrate de China pe teritoriul său.
Oraşul a fost plasat în carantină timp de peste două luni începând cu 23 ianuarie. Primăria a organizat apoi testarea tuturor celor 11 milioane de locuitori.
Pasagerii care ajung la Wuhan din străinătate trebuie să prezinte un test negativ de coronavirus care să fi fost făcut în ultimele 72 de ore, a declarat la CCTV Li Yizhuo, directorul Biroului municipal al aviaţiei civile.
China interzice în continuare accesul pe teritoriul său naţional pentru aproape toţi străinii. Persoanele care vin în ţară trebuie să se supună unor teste medicale şi unei carantine de 14 zile într-un hotel, pe cheltuiala lor.
Aeroportul din Wuhan s-a redeschis la începutul lui aprilie şi nu primea până acum decât zboruri interne. Numărul pasagerilor şi al zborurilor a revenit la nivelurile de dinainte de pandemie, a precizat săptămâna trecută operatorul său.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News