Live

După exploziile în lanț ale pagerelor, Armata libaneză își detonează stațiile de emisie-recepție ca să evite alte victime

Data actualizării: Data publicării:
Militar libanez, pregătindu-se să distrugă dispozitive de comunicație. Foto: Profimedia Images

Armata libaneză a anunţat joi că îşi detonează controlat o serie de aparate de comunicaţii "suspecte", după sabotajul atribuit Israelului în care mii de pagere şi aparate walkie-talkie folosite de gruparea islamistă Hezbollah au explodat marţi şi miercuri provocând 37 de morţi şi 3.539 de răniţi, potrivit ultimului bilanţ oficial, o altă măsură luată de autorităţile libaneze fiind interzicerea respectivelor dispozitive în avioanele civile care deservesc aeroportul din Beirut, transmit agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres.

În primul val de explozii, cel în care au sărit în aer marţi pagerele, au murit 12 persoane, iar în cel de-al doilea, în care au explodat miercuri staţiile de emisie-recepţie, au murit alte 25. Numărul morţilor ar putea creşte, unele persoane rănite fiind în stare gravă. Numeroşi răniţi şi-au pierdut vederea ori au rămas fără degete.

Deşi atacurile au vizat gruparea proiraniană Hezbollah, victimele nu provin doar din rândurile acesteia, ea confirmând miercuri 20 de decese printre membrii săi. Detonarea dispozitivelor walkie-talkie a cauzat mai mulţi morţi întrucât aceste aparate sunt mai mari decât pagerele şi prin urmare în ele a putut fi introdus mai mult exploziv, a explicat ministrul libanez al Sănătăţii, Firass Abiad.

Deja le detonează

"Unităţi specializate ale armatei au început detonarea aparatelor de comunicaţie şi pagere suspecte în diferite zone, prin urmare atenţionează cetăţenii să se îndepărteze de locurile exploziilor şi să informeze asupra oricărui aparat sau obiect suspect", a anunţat armata libaneză.

De asemenea, Autoritatea Aeronautică Civilă libaneză (LCAA) a anunţat interzicerea transportului de pagere sau aparate walkie-talkie la bordul avioanelor care decolează sau aterizează la Beirut, măsură ce rămâne în vigoare "până la noi ordine". Aparatele de acest fel descoperite la controlul de securitate vor fi confiscate, adaugă autoritatea.

Israelul a anunţat joi lovituri aeriene asupra unor ţinte ale Hezbollah în sudul Libanului, fără a comenta ceva despre detonarea aparatelor de comunicaţii, operaţiune care conform multor comentatori poartă amprenta serviciului secret israelian Mossad.

Acesta ar fi interceptat livrările înainte ca acestea să sosească în Liban şi a implantat în fiecare dintre respectivele aparate un exploziv cu un sistem de detonare activat în momentul recepţionării unui mesaj anume transmis tot de serviciul israelian printr-un procedeu de piratare astfel încât mesajul să pară că este transmis de Hezbollah, miile de pagere explodând simultan, la fel şi aparatele walkie-talkie ulterior.

Cumpărate în același timp

Încă nu este clar cine a produs şi nici cine a livrat către Hezbollah aceste aparate, care potrivit unor surse apropiate acestei grupări au fost achiziţionate aproximativ în acelaşi timp în urmă cu câteva luni.

Compania taiwaneză Gold Apollo, a cărei marcă este înscrisă pe pagerele detonate marţi în Liban, susţine că acestea au fost fabricate de compania sa parteneră ungară BAC, care la rândul ei afirmă că este doar un intermediar şi neagă că a produs pagerele. Cât despre dispozitivele walkie-talkie, compania japoneză producătoare Icom afirmă că nu mai fabrică de circa 10 ani aparate de acest tip. 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Înaintea marelui meci, Mike Tyson le-a arătat tuturor în ce formă fizică e, la 58 de ani! ”Ce-o fi fost în capul meu?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri