Live

După discursul în care a spus că mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia, Putin susține că nu aspiră la refacerea imperiului rus

Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Rusia nu încearcă să reconstruiască un imperiu, în pofida controversatei recunoaşteri a regiunilor separatiste din estul Ucrainei, a spus președintele rus Vladimir Puțin. Declarația vine după discursul de luni seara, în care a spus că mare parte din Ucraina a fost creată de Rusia.

„Acest lucru nu corespunde deloc cu realitatea”, a spus Putin marţi la Kremlin.

Moscova a constatat că se fac „speculaţii” pe tema „că Rusia vrea să recreeze imperiul între graniţele imperiale”, a spus Putin, care a recunoscut luni seara „republicile populare” Lugansk şi Doneţk ca state independente, relatează dpa, citată de Agerpres.

Preşedintele rus a afirmat luni, în timpul unui discurs televizat, că Ucraina îşi datorează existenţa imperiului rus şi URSS şi a pus la îndoială statalitatea fostei republici sovietice.

În Occident se fac auzite de mult timp acuzaţii că Putin vrea să creeze un nou imperiu pentru a redobândi puterea pierdută în vremurile sovietice sau ţariste, aminteşte agenţia germană de presă.

Marţi, Putin a respins din nou această idee, la o întâlnire cu preşedintele azer Ilham Aliev, a cărui ţară - situată pe ţărmul Caspicii, în Caucazul de sud şi bogată în petrol - a făcut şi ea parte din imperiul sovietic.

„După dezintegrarea Uniunii Sovietice, Rusia a recunoscut toate noile realităţi geopolitice şi, după cum ştiţi, lucrează la consolidarea cooperării cu toate ţările, statele independente apărute pe teritoriul post-sovietic”, a susținut Vladimir Putin, exprimându-şi din nou regretul că Ucraina „a întors spatele cooperării cu Rusia după o lovitură de stat violentă”.

În discursul său de luni, el s-a referit la existenţa la Kiev a unui „regim marionetă” care nu are o politică proprie, ci este controlat şi folosit de Statele Unite pentru a slăbi Rusia, mai aminteşte dpa.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

Papa a acceptat invitația de a vizita Ucraina anul viitor

Ucraina a trimis primul lot de ajutor umanitar către Siria. Anunțul lui Zelenski

Partenerii noștri