Două trenuri expres s-au ciocnit în sudul Pakistanului. Cel puțin 62 de persoane au murit
Cel puțin 62 de persoane au murit și mai multe au fost rănite după ce două trenuri expres s-au ciocnit în sudul Pakistanului, luni dimineaţă.
UPDATE: Numărul de persoane decedate în urma deraierii unui tren urmată de o coliziune cu un alt tren de pasageri care a avut loc luni în sudul Pakistanului a crescut marţi la 62, după ce mai mulţi oameni au murit din cauza rănilor, au anunţat oficiali pakistanezi.
Știrea inițială
Trenul Sir Syed Express s-a ciocnit cu Millat Express între staţiile de cale ferată Reti şi Daharki din Ghotki, relatează ARY News din Pakistan, citat de Mediafax.
Operațiunile de salvare sunt în plnă desfășurare la locul accidentului.
Autoritățile pakistaneze spun că este posibil ca numărul morților să fie mai mare.
Usman Abdullah, ofiţer de poliţie în districtul Ghotki din provincia Sindh, a declarat presei că 50 de oameni ar fi răniți și că operațiune de salvare a lor este dificilă. Potrivit acestuia, localnicii, echipele de salvare şi poliţia transportă pasagerii morţi şi răniţi la spitalele din apropiere.
"Este o misiune dificilă. Va fi nevoie de timp pentru a folosi utilaje grele pentru a elibera cetățenii încă prinși în vagoanele distruse", a spus Usman Abdullah.
Potrivit lui Abdullah, în jur de 13-14 vagoane au deraiat, în timp ce alte opt au fost complet distruse.
At least 36 people were killed in a train crash in Pakistan's Ghotki early Monday, rescue officials said.
— Samaa English (@SamaaEnglish) June 7, 2021
Four carriages of the Karachi-Sargodha Millat Express derailed near the Reti railway station. It was hit by Sir Syed Expresshttps://t.co/xqckMPQQ5I
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News