Live

Două femei și o fetiță de nouă ani au murit la Kiev pentru că au găsit adăpostul închis: „Nimeni nu a deschis. Au bătut destul de tare”

Data publicării:
Au încercat să intre în adăpost, nimeni nu le-a deschis. Soţia mea a murit”, a povestit soțul uneia dintre femei. Foto: Profimedia Images

O fetiţă, mama ei şi o altă femeie au fost ucise joi în timpul unui atac cu rachete ruseşti asupra Kievului, după ce adăpostul antiaerian în care s-au grăbit să intre nu s-a deschis, potrivit martorilor oculari, ceea ce a determinat autorităţile locale să deschidă o anchetă, în timp ce cazul din capitală l-a făcut pe primarul din Liov să ordone inspecţii la toate adăposturile aeriene ale celui mai mare oraş din vestul ţării, relatează Reuters şi The Guardian, potrivit News.ro.

Forţele aeriene ucrainene susţin că apărarea aeriană a doborât joi toate cele 10 rachete balistice şi de croazieră Iskander lansate de Rusia în cel de-al 18-lea atac asupra capitalei de la începutul lunii mai. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunţat însă că trei clădiri şcolare, o grădiniţă, şase clădiri rezidenţiale şi o secţie de poliţie au fost avariate. El nu a precizat care au fost principalele ţinte ale atacului, dar Ministerul Energiei a declarat că nicio instalaţie energetică nu a fost lovită.

Poliţia a declarat că trei persoane au fost ucise, inclusiv o fetiţă de nouă ani şi mama acesteia, şi a deschis o anchetă penală cu privire la evenimentele din apropierea unei clinici medicale din cartierul Desnîanski. „Trei persoane, dintre care un copil, au murit în apropierea clinicii noaptea trecută”, a declarat Kliciko. „Un fragment de rachetă a căzut lângă intrarea în clinică la patru minute după ce a fost anunţată alerta aeriană, iar oamenii se îndreptau spre adăpost”, a spus el.

Rezidenţii locali au declarat că oamenii nu au putut intra în adăpost deoarece acesta era închis. „A sunat alerta aeriană. Soţia mea a luat-o pe fiica noastră şi au fugit la intrarea de aici”, a declarat pentru Reuters Iaroslav Riabciuk, care locuieşte în cartierul Desnîanski. „Intrarea era închisă, erau deja poate cinci sau zece femei cu copii. Nimeni nu le-a deschis. Au bătut destul de tare. Au încercat să intre în adăpost, nimeni nu le-a deschis. Soţia mea a murit”, a povestit bărbatul.

Primarul Kievului a cerut suspendarea unui administrator districtual şi a şefului unităţii medicale, în timp ce continuă investigaţiile privind circumstanţele morţii celor trei persoane. „Am făcut apel la biroul preşedintelui şi la guvern, care se pun de acord asupra numirii şi demiterii şefilor de raioane din capitală, cu privire la suspendarea şefului raionului Desnîan, Dmitro Ratnikov, de la îndeplinirea atribuţiilor sale, în timp ce ancheta continuă pentru a afla dacă adăpostul din policlinică, în apropierea căruia au murit trei persoane, era deschis noaptea. Şeful unităţii medicale, care a fost numit de administraţia districtului Desnîan, ar trebui, de asemenea, suspendat”, a scris Kliciko pe Telegram.

La rândul său, Andrii Sadovi, primarul oraşului Liov din vestul Ucrainei, a anunţat că va avea loc o inspecţie a adăposturilor aeriene în această seară. Această măsură a fost luată în urma cazului de la Kiev.

„Această seară ar trebui să fie dedicată propriei dumneavoastră siguranţe. O seară de adăposturi deschise, discuţii, întâlniri - numiţi-o cum doriţi, dar aşa trebuie să fie. Astăzi, de la ora 18:00 la 20:00, toate adăposturile situate în spaţii rezidenţiale şi nerezidenţiale trebuie să fie deschise. Aceasta este o oportunitate pentru locuitori de a se întâlni, de a verifica starea adăposturilor lor şi de a renegocia funcţionarea acestora în timpul unei alerte aeriene. Acest lucru este valabil pentru toate adăposturile din oraş. Dacă locuinţa dvs. nu are subsol sau parcare, puteţi găsi cel mai apropiat loc pe hartă. Dacă adăpostul este închis între orele 18.00 şi 20.00, sau dacă există alte probleme cu acesta, contactaţi linia telefonică de urgenţă a oraşului la numărul 1580. Se va organiza o comisie pentru toate problemele ridicate, iar rezultatul va fi făcut public. Astăzi, în timpul zilei, cartierele inspectează adăposturile proprietate comună. Administratorii acestor unităţi trebuie să monitorizeze starea şi disponibilitatea, dar şi să verifice semnele care informează cum se poate ajunge la acest adăpost de pe stradă, dacă nu sunteţi localnic. Toate standurile de informare trebuie să fie actualizate, să fie vizibile şi uşor de înţeles”, a indicat edilul din Liov.

De altfel, în urmă cu două zile, preşedintele Volodimir Zelenski le spunea ucrainenilor, în mesajul său de seară, că este foarte important să ţină cont de alertele de raid aerian şi să nu le privească superficial. În plus, Zelenski le-a trasat autorităţilor locale sarcina de a face cât mai accesibile adăposturile antiaeriene. „Oamenii trebuie să înţeleagă când şi cum va creşte numărul şi disponibilitatea adăposturilor. Aceasta este responsabilitatea oficialilor specifici şi o responsabilitate specifică”, a punctat Zelenski.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri