Live

Două doze de vaccin Pfizer sunt eficiente față de formele grave de Covid, inclusiv Delta, timp de cel puţin şase luni (studiu)

Data actualizării: Data publicării:
Compania BioNTech spune că deocamdată vaccinul său dezvoltat împreună cu Pfizer funcționează împotriva noilor variante de coronavirus Foto: Profimedia

Două doze de vaccin Pfizer-BioNTech sunt eficiente împotriva riscurilor de spitalizare asociate COVID-19 şi contra tuturor variantelor noului coronavirus timp de cel puţin şase luni, indică un studiu publicat marţi în revista The Lancet.

Studiul realizat de Pfizer şi de reţeaua de sănătate americană Kaiser Permanente a analizat datele medicale obţinute de la 3,4 milioane de persoane din California de Sud în perioada 4 decembrie 2020 - 8 august 2021.

El arată că eficacitatea vaccinului împotriva riscului de infectare scade în timp, de la 88% în luna următoare imunizării cu cea de-a doua doză la 47% după şase luni.

Pe de altă parte însă, vaccinul rămâne eficient în proporție de 90% împotriva riscurilor de spitalizare din cauza COVID-19, inclusiv în caz de infectare cu varianta Delta, timp de cel puţin şase luni.

Aceste rezultate le confirmă pe cele estimate anterior de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite (CDC) şi de Ministerul Sănătăţii din Israel, a subliniat The Lancet într-un comunicat.

"Studiul nostru confirmă că vaccinurile sunt un instrument central pentru controlarea epidemiei şi rămân extrem de eficace în prevenirea formelor severe şi a spitalizărilor, inclusiv împotriva variantei Delta sau a altor variante care suscită preocupare", a rezumat Sara Tartof, autorul principal al studiului, în comunicatul publicat în The Lancet.

"O analiză specifică a variantelor arată clar că vaccinul este eficace împotriva tuturor tipurilor de variante. Persoanele infectate cu COVID-19 care primiseră două doze de vaccin au fost infectate cel mai adesea din cauza unei diminuări a eficacităţii vaccinului în timp şi nu pentru că o variantă sau alta scapă protecţiei oferite de vaccin", a subliniat, de asemenea, Luis Jodar, vicepreşedinte şi director medical al grupului Pfizer.

Pe de altă parte, cercetătorii au recunoscut că nu au avut date despre respectarea purtării măştilor de protecţie, despre interacţiunile sociale sau despre ocupaţia persoanelor care au fost incluse în studiu, ceea ce ar putea avea afecta probabilitatea de a contracta COVID-19, scrie Agerpres.

Potrivit autorilor studiului, aceste rezultate arată importanţa creşterii imunizării la nivel global şi a analizării eficacităţii vaccinului în timp pentru a decide categoriile de populaţie care ar trebui să primească cu prioritate dozele de rapel. 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Republica Moldova și Ucraina își vor recunoaște reciproc diplomele de studii

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai. Aproape o treime dintre locuitorii Uniunii Europene, fără școală, se simt săraci

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații. Elevă: „Trebuie să convingem sponsorii”

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Partenerii noștri