Live

Donald Trump a fost scos de pe buletinele de vot din statul Maine

Data publicării:
Donald Trump ar fi încă și mai dezlănțuit dacă ar obține un al doilea mandat de președinte al Statelor Unite decât a fost în primul. Foto: Profimedia Images

Statul american Maine a anunţat joi că Donald Trump nu va apărea pe buletinele de vot în alegerile primare republicane pentru scrutinul prezidenţial din 2024, la o săptămână după o decizie similară într-un alt stat, informează AFP. În mai multe state au fost declanşate proceduri pentru a bloca calea marelui favorit la primarele republicane. Dacă în Michigan şi Minnesota acestea au fost respinse, Curtea Supremă din Colorado a fost prima, săptămâna trecută, care l-a declarat neeligibil pe Donald Trump pentru acţiunile sale din timpul atacului asupra Capitoliului.

"Nu este apt pentru funcţia de preşedinte" conform celui de-al 14-lea amendament la Constituţie, care exclude de la răspunderea publică pe cei care s-au implicat în acte de "insurecţie", a declarat într-un document oficial secretarul democrat al statului Maine, Shenna Bellows, însărcinată cu organizarea alegerilor.

Decizia din statul Maine va fi contestată în instanţă de Donald Trump, a anunţat purtătorul de cuvânt al echipei sale de campanie şi ar putea face obiectul unui recurs final la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Cum a răspuns Donald Trump

"Asistăm în direct la o încercare de a fura alegerile şi la privarea alegătorului american de dreptul său de vot", a denunţat Donald Trump prin intermediul echipei sale de campanie.

Pe 6 ianuarie 2021, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului pentru a încerca să împiedice certificarea victoriei adversarului său democrat, Joe Biden.

Donald Trump şi cei mai fervenţi susţinători ai săi continuă să conteste, fără dovezi, rezultatele alegerilor din 2020.

Fostul preşedinte a fost inculpat pe 1 august la nivel federal şi apoi pe 14 august de statul Georgia, fiind acuzat că a urmărit să schimbe rezultatelor alegerilor din 2020.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Don Jr, fiul lui Donald Trump, îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet din istoria timpurilor moderne

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Partenerii noștri