Doi turiști, arestați după ce s-au urcat în vârful statuii Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro pentru a vedea răsăritul
Doi francezi au fost arestați după ce au escaladat celebra statuie Hristos Mântuitorul pentru a urmări de acolo răsăritul soarelui și a admira panorama spectaculoasă a orașului brazilian Rio de Janeiro.
Duminică seară, Clement Dumais, 28 de ani, și Paul Roux-dit-Buisson, 27 de ani, au rămas în perimetrul în care se află statuia înaltă de 38 de metri, după încheierea programului de vizitare.
Ei voiau să surprindă momentul în care soarele răsare deasupra „Orașului Minunat” și să admire maiestuoasa panoramă a Golfului Gunabara.
Cum au ajuns în vârful statuii
Înaintea zorilor, tinerii au pătruns în interiorul statuii, apoi au urcat pe o scară interioară a monumentului și au ajuns la o trapă care se deschide pe unul dintre brațe.
Distanța dintre cele două brațe ale monumentalei statui dedicate lui Hristos, întinse în lateral, este de 28 de metri.
„Eram în picioare pe braţele şi capul lui Iisus şi un agent de securitate ne-a văzut”, a explicat Paul Roux-dit-Buisson pentru AFP.
Arestați, amendați și cu fotografiile confiscate
Până aici a durat aventura celor doi tineri parizieni, deoarece poliția locală nu a fost deloc impresionată de motivația lor „artistică”. Ei au fost arestați, fiind eliberați numai după ce au plătit o cauțiune de 10.000 de reali, echivalentul a 1.600 de euro. Totodată, ei trebuie să se prezinte în fața unui judecător.
Toate fotografiile și înregistrările video care surprindeau răsăritul soarelui deasupra muntelui Corcovado au fost confiscate de poliția braziliană.
Cei doi au mai avut experiențe similare în trecut: Au escaladat și Turnul Eiffel
Cei doi francezi publică de 10 ani pe rețelele de socializare și pe canalul lor de YouTube imagini surprinse în timpul unor acțiuni similare, însă de data aceasta nu au avut noroc, mai arată sursa citată.
„Imaginea era însă frumoasă. Puțini au ocazia să vadă așa ceva. Am putut să ne punem în pielea lui Hristos”, a declarat Paul Roux-dit-Buisson, care este cunoscut pe rețelele de socializare cu numele de Paul RDB.
Cei doi francezi se consideră „atleți de parkour” foarte bine antrenați și obișnuiți cu înălțimile. Ei au escaladat până acum edificii emblematice din Dubai, Hong Kong și Paris. De exemplu, în Paris ei au escaladat celebrul Turn Eiffel.
„Nu facem prea multe lucruri care sunt autorizate. Dar respectăm edificiile pe care le admirăm. Nu escaladăm edificii doar din plăcere. Am descoperit că statuia de pe Corcovado este o lucrare importantă”, a mai spus Paul RDB.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News