Doi ani de la asaltul asupra Capitoliului din Washington. Poliţia a arestat 940 de oameni și caută în continuare 350 de suspecţi
La doi ani de la asaltul asupra Capitoliului, poliţia americană caută în continuare 350 de participanţi, precum şi o persoană suspectată că a plantat bombe artizanale în vecinătatea Congresului cu o zi înainte de atac.
Peste 950 de persoane au fost arestate în ultimele 24 de luni, a declarat procurorul general al SUA, Merrick Garland, într-un comunicat dat publicităţii miercuri, cu două zile înainte de a doua aniversare a loviturii în forţă.
Mai mult de o treime au fost deja judecate cu acuzaţii variind de la simpla „intruziune” la „rebeliune”, iar 192 au primit pedepse cu închisoarea, potrivit unui comunicat separat al procurorului federal din Washington care supervizează această anchetă extinsă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Cu toate acestea, „munca noastră nu este încheiată” şi „rămânem hotărâţi să-i urmărim penal pe toţi cei responsabili de asaltul asupra democraţiei noastre”, a adăugat Merrick Garland.
Poliţia federală (FBI) caută în special să identifice 350 de persoane suspectate că ar fi comis violenţe în Capitoliu, dintre care 250 împotriva unor poliţişti, şi a cerut din nou ajutorul publicului miercuri.
În plus, FBI a a mărit de cinci ori recompensa, crescută de la 100.000 de dolari la jumătate de milion de dolari, pentru orice informaţie conducând la arestarea persoanei care a pus câte o bombă artizanală, în seara zilei de 5 ianuarie 2021, în apropierea sediilor partidelor republican şi democrat.
Acestea nu au explodat niciodată şi s-ar putea să fi avut scopul doar de a ţine poliţia departe de Capitoliu chiar înainte de atac.
„Sperăm (ca această nouă recompensă) să încurajeze publicul să se uite din nou la fotografiile şi înregistrările video ale suspectului”, a scris poliţia federală într-un comunicat. Acestea arată un individ care este greu de identificat, deoarece poartă glugă, mască, ochelari şi mănuşi.
Pe 6 ianuarie 2021, câteva sute de partizani ai preşedintelui republican Donald Trump au semănat haos şi violenţă în Capitoliu, în momentul în care aleşii certificau victoria rivalului său democrat, Joe Biden, la alegerile prezidenţiale.
Deocamdată, urmăririle penale s-au concentrat asupra celor care au participat direct la acest atac, care a şocat întreaga lume, dar Departamentul de Justiţie anchetează şi responsabilitatea lui Donald Trump şi a colaboratorilor săi apropiaţi.
De la declararea candidaturii sale la prezidenţialele din 2024, a fost desemnat un procuror special pentru a superviza, în mod independent, anchetele care îl privesc pe fostul preşedinte republican.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News