Live

Doi adolescenți irlandezi, colegi de clasă, au murit la câteva ore distanță pe insula grecească unde erau în vacanță

Data publicării:
Doi adolescenți irlandezi, colegi de clasă, au murit la câteva ore distanță pe insula grecească unde erau în vacanță. Foto: Profimedia

Poliția greacă investighează moartea a doi adolescenți irlandezi pe insula Ios din Marea Egee.Andrew O'Donnell și Max Wall, ambii în vârstă de 18 ani, au murit în locuri diferite, la câteva ore distanță, relatează The Guardian.

Autoritățile din Grecia au anunțat că trupurile lor vor fi transferate în orașul-port Pireu, lângă Atena, pentru efectuarea autopsiilor.

Cei doi colegi de clasă făceau parte dintr-un grup de 69 de adolescenți din Dublin aflați înt vacanță, după absolvirea liceului.

Avem inima zdrobită”, a spus Tim Kelleher, directorul St Michael's College, o școală catolică de băieți unde acum câteva săptămâni adolescenții și-au susținut examenele de absolvire.

Avem o comunitate foarte unită și aceștia erau doi tineri fantastici”, a declarat el pentru televiziunea RTÉ.

Direcția regională de poliție din Marea Egee de Sud care se ocupă de aceste cazuri a declarat că se așteaptă ca autopsia să dea răspunsuri.

„O’Donnell a fost găsit pe o potecă între port și orașul Ios și se pare că a căzut”, a declarat Thanos Loukas, comandantul direcției.

Wall a fost găsit foarte aproape de locul unde era cazat. Am aflat între timp că avea probleme cardiace, dar răspunsurile se află în autopsii. Cauza morții în ambele cazuri va deveni mai clară după ce autopsiile vor fi efectuate”, a adăugat polițistul.

Un alt polițist de pe Ios a spus Wall a fost foarte supărat când a aflat de moartea prietenului său, potrivit martorilor.

„Căutarea lui O’Donnell începuse cu câteva ore mai devreme, când prietenii lui, îngrijorați, i-au raportat dispariția, sâmbătă seara”, a spus polițistul, sub protecția anonimatului.

A leșinat când a auzit ce s-a întâmplat. Toată lumea spune că incidentul este ca o tragedie din Grecia antică. Întreaga insulă este în stare de șoc”, a mai spus polițistul.

Potrivit relatărilor presei din Grecia, O'Donnell și alți tineri au băut mult sâmbătă seara. Ceilalți s-au întors la cazare, dar când au văzut că acesta nu a apărut, au tras un semnal de alarmă.

„Corpul său a fost găsit între stânci pe o alee, duminică dimineață”, a spus polițistul.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump a spus că Irlanda „bineînțeles că profită” de SUA chiar în fața premierului de la Dublin: „Există un deficit masiv”

Încă o vedetă americană pleacă din SUA după realegerea lui Donald Trump. Cine este actrița care s-a mutat în Irlanda

Un deputat fundamentalist ortodox a vandalizat opere de artă la Muzeul Național de Artă din Grecia

Un munte din China, asaltat de turiști după o postare virală pe internet. Oamenii merg acolo cu câinii și își fac fotografii

Partenerii noștri