Live

Document confidenţial al guvernului britanic: Brexitul fără acord va avea efecte catastrofale

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Jon Super - WPA Pool/Getty Images

Cu doar 75 de zile rămase până la data de 31 octombrie, data la care este programată ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană cu sau fără un acord, The Sunday Times publică un raport al guvernului britanic care dezvăluie efectele dezastruoase ale unui Brexit dur, informează CNN.

Regatul Unit se va confrunta cu un deficit major de alimente, combustibil şi medicamente dacă părăseşte blocul european fără un acord, conform predicţiilor compilate de o agenţie a guvernului britanic sub numele de „Operation Yellowhammer” (n.r. - Operaţiunea Presura Galbenă).

În document se mai arată că reinstituirea unei graniţe între Irlanda şi Irlanda de Nord, unul dintre principalele puncte de conflict ale negocierilor, va duce la perturbări serioase ale traficului naval în porturile britanice, fapt ce ar putea să dureze până la trei luni.

Livrările de medicamente şi produse farmaceutice din Europa vor fi, de asemenea, afectate serios – vor fi predispuse la întârzieri, iar disponibilitatea alimentelor proaspete va fi şi ea redusă, fapt ce va duce la creşterea preţurilor.

Publicul şi companiile rămân nepregătite pentru un Brexit fără acord, iar lipsa de predictibilitate provocată de negocierile fără un rezultat palpabil dintre UE şi Regat pe de-o parte şi apoi dintre guvernul britanic şi Parlament pe de alta, au îngreunat crearea planurilor de contingenţă.

Nu încercăm să inducem panică, acesta chiar este cea mai realistă evaluarea a situaţiei cu care ne vom confrunta dacă părăsim blocul european fără un acord”, a declarat o sursă guvernamentală pentru The Sunday Times.

Brexit pe 31 octombrie, fără cale de întoarcere

În timp ce opoziţia laburistă încă mai visează la dărâmarea guvernului Johnson, un guvern care rezistă cu o majoritate de doar un parlamentar, executivul de la Londra a abrogat un act legislativ adoptat în 1972 care dădea forţă legii europene în Regat. Abrogarea actului va intra în vigoare pe 31 octombrie.

FOTO: Christopher Furlong/Getty Images

„Acesta e un semnal clar pentru oamenii din această ţară că nu mai există cale de întoarcere – vom părăsi Uniunea Europeană, după cum am promis, pe 31 octombrie, oricare ar fi circumstanţele”, a declarat secretarul de stat pentru Brexit, Steve Barclay.

Săptămâna trecută, liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, a declarat că ia în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Johnson şi că în cazul în care aceasta va reuşi, va forma un guvern provizoriu până la depăşirea problemei.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Uniunea Europeană dă în judecată Marea Britanie pentru limitarea drepturilor cetățenilor UE post-Brexit

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Boris Johnson, dat afară din platoul unei emisiuni TV: În loc să vorbească despre alegerile din SUA, își lăuda cartea de memorii

Familia unui copil care a murit în 2013 din cauza unei boli asociate cu poluarea va primi despăgubiri de la Guvernul britanic

Partenerii noștri