Live

Dictatorii l-au felicitat pe Putin după câștigarea unui nou mandat la Kremlin

Data actualizării: Data publicării:
Președintele venezuelean Nicolas Maduro. Sursa foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a fost reales duminică încă şase ani la Kremlin, în al cincilea mandat, cu 87% dintre voturile exprimate, un ”record”, potrivit Comisiei Electorale, o victorie condamnată în avans în Occident de Charles Michel sau Emmanuel Macron, dar salutată între alţii de China, Coreea de Nord, Venezuela sau Cuba, relatează AFP.

”Transmit felicitările mele poporului frate al Rusiei şi preşedintelui Vladimir Putin, pentru extraordinara sa victorie”, salută luni pe X preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro, care consideră procesul electoral ”impecabil”.

Represiunea opozanţilor nu a fost niciodată mai puternică în Rusia decât în această campanie şi a culminat cu moartea opozantului Aleksei Navalnîi într-o închisoare în Arctica, scrie News.ro

Beijingul l-a felicitat pe Vladimir Putin, iar această victorie dovedeşte ”susţinerea deplină” a ruşilor, consideră preşedintele chinez Xi Jinping. Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian, se declară convins că ”sub conducerea strategică a preşedintelui Xi Jinping şi preşedintelui (Vladimir) Putin, relaţiile între China şi Rusia vor continua să progreseze” în următorii ani. China şi Rusia sunt ”parteneri de cooperare strategică globală”, consideră el şi aminteşte că în 2024 se împlinesc 75 de ani de relaţii diplomatice chinezo-ruse.

Iranul salută o ”victorie solidă” a lui Vladimir Putin, iar liderii din Nicaragua, Cuba şi Bolivia i-au transmis mesaje de felicitare călduroasă cu ocazia realegerii.

Bolivianul Luis Arce salută o ”victorie strălucitoare care reafrmă unitatea curajosului popor rus în jurul suveranităţii sale şi dezvoltării constante”.

Cubanezul Miguel Diaz-Canel, care conduce insula comunistă din 2019, apreciază pe X că Vladimir Putin reprezintă ”un exemplu” prin modul în care gestionează Rusia.

”În calitate de preşedintă a Hondurasului şi Comunităţii Statelor Americii Latine şi Caraibelor (CELAC), transmit un mesaj de felicitare preşedintelui Vladimir Putin pentru victoria sa convingătoare în alegerile ruse”, a anunţat într-un comunicat preşedinta Hondurasului Xiomara Castro.

Kim Jong un l-a felicitat pe Vladimir Putin, dar şi preşedintele tadjic Emomali Rakhmon.

Vladimir Putin, care ştie că este criticat în Occident din cauza reducerii opoziţiei la tăcere, s-a adresat criticilor după anunţarea rezultatului.

”Nu contează cine sau cât de mult vrea să ne intimideze, cine sau cât de mult vrea să ne zdrobească voinţa sau conştiinţa. Nimeni nu a reuşit să facă aşa ceva în istorie. Asta nu funcţionează azi şi nu va funcţiona în viitor”, a declarat el.

Liderul de la Kremlin urmează să rămână la putere până în 2036.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri