Live

Dezvăluire controversată în cazul Orlandi, cel mai mare mister din istoria Vaticanului. Reacția Papei Francisc

Data actualizării: Data publicării:
Emanuela Orlandi, fiica unui angajat de la Vatican, a dispărut în 1983 la vârsta de 15 ani. Foto: Profimedia

Papa Francisc a calificat duminică drept ofensatoare și nefondate „insinuările” fratelui Emanuelei Orlandi, copila dispărută în urmă cu 40 de ani la Vatican, care a spus că Sfântul Ioan Paul al II-lea știa că „au fost aduse fete în Vatican pentru a fi molestate”, relatează Reuters.

Emanuela Orlandi era fiica unui ușer de la Vatican și a fost văzută ultima dată în viață pe 22 iunie 1983. Ea a dispărut după ce a participat la o lecție de muzică la Roma. Avea 15 ani la acea vreme și locuia cu familia ei în Vatican. Dispariția ei este unul dintre cele mai durabile mistere ale Italiei.

Cazul Emanuelei a intrat într-un nou capitol marți, când fratele ei Pietro s-a întâlnit cu procurorul șef al Vaticanului Alessandro Diddi, căruia Papa Francis i-a dat frâu liber pentru a ajunge la fundul cazului. După ce a vorbit cu Diddi timp de mai bine de opt ore, Pietro Orlandi a apărut într-un program de televiziune în care a prezentat o parte dintr-o înregistrare audio cu vocea unui bărbat despre care Orlandi a spus că face parte dintr-un grup de crimă organizată, despre care presa italiană a speculat de zeci de ani că ar fi putut fi implicat în dispariţia surorii sale.

Vocea presupusului gangster spune că în urmă cu mai bine de 40 de ani, fete au fost aduse în Vatican pentru a fi molestate și că Papa Ioan Paul știa despre asta. Orlandi a spus apoi, cu propriile sale cuvinte ,în cadrul emisiunii: „Se spune că Wojtyla (numele Papei Ioan Paul al II-lea) ieşea seara cu doi monseniori polonezi şi cu siguranţă nu era pentru a binecuvânta case”.

Comentariile au provocat o reacții virulente şi au fost condamnate de oficialii Vaticanului în ultimele zile, înainte ca Papa însuşi să intervină în predica sa de la prânz, duminică, în faţa a aproximativ 20.000 de oameni din Piaţa Sf. Petru. „Sigur că interpretez sentimentele credincioşilor din întreaga lume, exprim un gând recunoscător memoriei Sfântului Ioan Paul, care în aceste zile a fost obiectul unor insinuări jignitoare şi nefondate”, a spus Francisc, moment în care mulţimea preponderent italiană a izbucnit în aplauze.

Diddi a convocat-o sâmbătă pe avocata lui Pietro Orlandi, Laura Sgro. Vaticanul a spus că a invocat privilegiile avocat-client. Sgro a declarat duminică, pentru Reuters, că Ioan Paul nu fost menţionat în conversaţia ei cu Diddi, adăugând într-un mesaj text: „Nu am pus niciodată la îndoială sfinţenia lui Ioan Paul al II-lea”.

Orlandi a declarat duminică, prin telefon, pentru Reuters că este „corect că Francisc l-a apărat pe Ioan Paul al II-lea”. Orlandi a adăugat că în timpul apariţiei la televiziune „a repetat ceea ce spuseseră alţii. Cu siguranţă nu l-am văzut eu însumi”.

Directorul editorial al Vaticanului, Andrea Tornielli, a condamnat anterior comentariile lui Orlandi, ca fiind o defăimare „nepotrivită” a pontifului, care a condus Biserica Catolică din 1978 până în 2005 şi a fost declarat sfânt în 2014.

Cardinalul Stanislaw Dziwisz, care a fost secretarul lui Ioan Paul pe tot parcursul pontificatului său, a numit acţiunile lui Orlandi „ignorabile, nerealiste, de râs dacă nu ar fi tragice, chiar criminale”.

În ultimele patru decenii, au fost deschise morminte, exhumate oase din morminte uitate, iar teoriile conspiraţiei au abundat în încercările de a determina exact ce a devenit Emanuela Orlandi. Teoriile despre dispariţia tinerei Orlandi sunt diverse. În anii 1980, presa italiană a speculat că tânăra a fost răpită într-o încercare de a asigura eliberarea lui Mehmet Ali Agca, turcul închis în 1981 pentru că a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ecologiștii îi cer Papei Francisc să oprească tăierea unui brad de 200 de ani care ar trebui să decoreze Piața Sf. Petru de Crăciun

Vaticanul îi urează „înțelepciune” lui Trump și spune că acesta „nu are o baghetă magică” pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Israelul și Vaticanul sunt implicate într-un scandal de piraterie informatică. Mâna dreaptă a lui Putin este pe lista țintelor

Vaticanul a trimis în SUA, ca orfani, copii italieni născuți în afara căsătoriei. Păcălea mamele și încasa bani frumoși

Partenerii noștri