Video Dezbatere prezidențială în perioadă de pandemie. Candidații democrați s-au salutat cu coatele și au dezbătut fără public
Democrații Bernie Sanders și Joe Biden s-au întâlnit în prima dezbatere prezidențială de când au devenit singurii principali competitori în cursa pentru nominalizarea Partidului Democrat la alegerile prezidențiale care vor avea loc în toamna acestui an, relatează CNN. Cei doi candidați au trebuit să respecte noi reguli, în contextul pandemiei de coronavirus: s-au salutat cu coatele, fără să își atingă mâinile și au păstrat o distanță semnificativă între ei, într-un studio închis și fără public.
Joe Biden and Bernie Sanders share an elbow bump before the start of the #DemDebate, which is in a closed studio with no audience. https://t.co/BsboYY8h26 pic.twitter.com/XUiYCAgQhR
— CNN Newsroom (@CNNnewsroom) March 16, 2020
Duminică seară, fostul vicepreședinte și senatorul de Vermont au intrat în dezbatere, posibil ultima de acest fel, pentru a încerca să îi convingă și pe ultimii votanți democrați rămași indeciși aproape de finalul unui sezon electoral cu multe surprize.
În condițiile în care o mare parte dintre americani se află acasă ca parte a unui efort general fără precedent în societatea americană de a preveni răspândirea noului coronavirus, dezbaterea a fost și ea mutată în Washington D. C., într-un studio închis și fără public, iar candidaților li s-a spus să păstreze constant distanța de cel puțin un metru între ei pe tot parcursul dezbaterii. Dezbaterea ar fi trebuit să aibă loc în Phoenix, Arizona și ar fi trebuit să aibă loc într-o sală mare cu public.
Mai mult, cei doi candidați s-au salutat cu coatele, fără să își atingă mâinile, complet atipic față de dezbaterile anterioare. Pe lângă măsurile de precauție care au devenit o parte a vieții cotidiene și astfel de evenimente, coronavirusul a dominat și discuția dintre cei doi candidați.
Folosind tipul de discurs care l-a consacrat, Bernie Sanders a vorbit din nou de eforturile oamenilor muncii din SUA și a subliniat faptul că această pandemie de coronavirus a arătat „fragilitatea” economiei americane, în condițiile în care „jumătate dintre oamenii acestei țări trăiesc de pe o zi pe alta”. El a vorbit din nou de importanța adoptării unui sistem de asistență medicală gratuită și de o creștere a taxelor pentru cei mai bogați din societatea americană pentru a îl finanța.
Fostul vicepreședinte Biden a ținut, în schimb, să spună că planul său este punctual și că va folosi toate resursele guvernamentale pentru a opri pandemiei și a îi ține în siguranță pe americani. El a spus că se va asigura că fiecare stat va avea 10 spații pentru testare pentru COVID-19 și că vor exista „spații de urgență” în care vor exista câte 500 de paturi pentru a îi tria pe potențialii pacienți.
Dezbaterea vine pe fondul unei curse care se apropie de final și care încheie un sezon electoral cu multe surprize. Inițial, principal favorit pentru câștigarea nominalizării, Bernie Sanders, învingător în Iowa, Nevada și New Hampshire, a pierdut din momentum și a pierdut multe dintre statele importante pentru câștigarea nominalizării. În Super Tuesday, el a pierdut multe dintre statele în care era favorit, reușind să câștige doar California, de altfel statul cu cei mai mulți delegați, însă a pierdut important surse de delegați precum Texas sau Minnesota. Săptămâna trecută el a pierdut Michigan, un stat esențial pentru democrați în 2020.
Joe Biden, a cărui campanie a fost resuscitată de Super Tuesday, rămâne în acest moment favorit pentru câștigarea nominalizării, având în vedere că majoritatea competițiilor rămase îi sunt net-favorabile. Fostul vicepreședinte este favorit în Florida și Ohio și are un avantaj de peste 150 de delegați în fața lui Sanders.
Editor: Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News