Live

Decretul lui Putin stârnește confuzie. SUA: Rusia n-o să capete Alaska înapoi. Medvedev: Războiul nu mai poate fi evitat

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Medvedev este unul dintre cei vocali acoliți ai lui Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Decretul misterios semnat de președintele rus Vladimir Putin, care alocă fonduri pentru o agenție de stat a cărei sarcină este să caute proprietăţi în străinătate şi să se asigure că drepturile de proprietate ale Rusiei sunt înregistrate, a stârnit deja reacții, deși conținutul documentului nu este foarte clar. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat că Rusia nu va primi înapoi Alaska, ceea ce a atras replica lui Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai apropiați și mai vocali acoliți ai lui Putin.

Documentul semnat de Putin nu indică ce tipuri de proprietăţi rusești sunt căutate în străinătate sau mărimea bugetului pentru această agenție, însă au fost destui care s-au gândit inclusiv la Alaska, teritoriu pe care Statele Unite l-au cumpărat de la Rusia în 1867.

De altfel, tema a fost ridicată într-un briefing de presă al Departamentului de Stat american, unde purtătorului de cuvânt i s-a cerut o reacție la informația că „aparent, Putin a semnat astăzi un ordin prin care declară «ilegitimă» vânzarea Alaskăi către Statele Unite”.

„Ei bine, cred că pot - vorbesc în numele tuturor celor din guvernul SUA - să spun că, în mod cert, nu o va primi înapoi. Deci...”, a răspuns purtătorul de cuvânt Vedant Patel, stârnind râsetele celor din sală.

Medvedev: „Acum, războiul nu mai poate fi evitat”

Declarația purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american nu a rămas fără replică. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, cunoscut pentru declarațiile sale provocatoare, a avut o reacție pe rețeaua socială X (fostul Twitter), interzisă în Rusia, dar foarte urmărită în Occident. Medvedev are două conturi pe rețeaua X, unul în limba engleză și unul în limba rusă.

„Potrivit unui reprezentant al Departamentului de Stat, Rusia nu va primi Alaska înapoi, care a fost vândută către SUA în secolul al XIX-lea. Atunci, asta e. Și noi, care așteptam să ne fie returnată din moment în moment. Acum, războiul nu mai poate fi evitat”, a scris Dmitri Medvedev pe contul în limba engleză de pe rețeaua X, adăugând și un emoticon care râde.

Rusia a vândut Alaska Statelor Unite

Teritoriul de astăzi al Alaskăi a fost mai întâi, de la primele expediții europene din secolul al XVIII-lea, o colonie a Imperiului Rus, însă una slab dezvoltată și săracă. 

În 1866, Rusia s-a oferit să vândă teritoriul Alaska Statelor Unite, potrivit documentelor din Arhivele Naționale al SUA. 

După ce părțile au negociat, pe 30 martie 1867, au convenit ca Statele Unite să plătească Rusiei 7,2 milioane de dolari pentru Alaska, un teritoriu de circa 600.000 de mile pătrate (peste 1,5 milioane de kilometri pătrați), ceea ce înseamnă mai puțin de 5 dolari pentru un kilometru pătrat, potrivit sursei citate.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, „marea goană după aur din Klondike i-a convins chiar și pe cei mai aprigi critici că Alaska a fost o achiziție valoroasă pentru Statele Unite”, se mai menționează în arhivele SUA.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri