Live

De ce s-a temut nu a scăpat. Trump ar putea fi chemat cât de curând în instanță pentru acuzațiile de hărțuire sexuală și viol

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Alex Wong/Getty Images

După ce a pierdut președinția Statelor Unite, cetățeanul Trump se confruntă cu probleme mult mai serioase decât plecarea de la Casa Albă. În lipsa imunității prezindențiale, Donald Trump devine vulnerabil la o serie anchete, inclusiv legate de acuzații de hărțuire sexuală sau chiar de viol.

Cât timp a fost președinte, Donald Trump a beneficiat de imunitate și a putut astfel bloca mai multe procese, în special cele referitoare la acuzațiile care îl prezintă drept prădător sexual, avocații săi argumentând că îndatoririle presante ale funcției de șef de stat au făcut imposibilă răspunderea la procesele civile.

Acum, însă, aceste cazuri ar putea avansa rapid iar fostul președinte american ar putea fi tras la răspundere foarte curând pentru acuzațiile sexuale venite din partea mai multor femei, transmite Reuters

Zeci de acuzații care îl prezintă pe Trump drept un prădător sexual

Unul dintre cazuri este cel în care o fostă editorialistă la revista Elle, E. Jean Carroll, l-a acuzat pe Trump de viol. Carroll a spus că Trump a agresat-o sexual, în anii '90, într-o cabină de probă din cadrul unui magazin de lux din Manhattan.

Trump a respins însă acuzațiile pe care le-a catalogat drept „complet false” și a susținut că „nu a întâlnit-o în viața lui pe acea persoană” și că „nu este genul lui” de femeie. Ulterior, Carroll l-a dat în judecată, acuzându-l că a defăimat-o pentru că a calificat drept „o minciună totală” afirmaţiile sale.

Acum, jurnalista în vârstă de 77 de ani speră că ziua în care va sta față în față cu cel pe care îl acuză de viol va veni cât mai repede și chiar și-a pregătit „cea mai bună ținută” pentru una dintre cele mai importante ocazii din viața ei.

E. Jean Carroll, fostă editorialistă a revistei Elle. FOTO: Profimedia Images

Într-un alt caz, Trump va avea de înfruntat și acuzațiile de hărțuire sexuală venite din partea lui Summer Zervos, o fostă concurentă în emisiunea „The Apprentice” („Ucenicul”). Zervos susține că a fost agresată sexual în 2007: Ea spune că Trump, care era gazda acestui reality show, a sărutat-o în mod „agresiv” în timp ce luau prânzul în New York și i-a atins apoi sânii la o întâlnire ulterioră în Beverly Hills.

La fel ca și în cazul celeilalte acuzații, Trump a negat că așa ceva s-ar fi întâmplat și a numit-o pe Zervos mincionoasă, ceea ce a determinat-o să îl dea în judecată pentru defăimare în 2017.

Trump a încercat fără succes respingerea cazului, argumentând că, în calitate de președinte, era imun la procesele formulate în instanțele de stat. Avocații săi au apelat la Curtea de Apel din New York, care încă analizează cazul.

Însă la începutul lunii februarie, Zevros a depus o cerere prin care solicită instanței să reia cazul, acum că Trump nu mai este președinte.

Summer Zervos, fostă concurentă în emisiunea „The Apprentice”. FOTO: Profimedia Images


Într-un alt caz, un fost model l-a acuzat pe Donald Trump de agresiune sexuală. Amy Dorris susține că Trump a agresat-o la New York, în timpul unui turneu US Open, în septembrie 1997, pe când avea 24 de ani.

Fostul manechin a povestit că agresiunea a avut loc în afara toaletei de la stadion, nu departe de tribuna privată din care invitaţii lui Donald Trump urmăreau turneul.

Carroll, Zervos și Dorris sunt doar trei dintre cele peste douăzeci de femei care l-au acuzat pe Trump de agresiune sexuală de-a lungul anilor. Printre ele se află și o fostă concurentă Miss Univers și un fost reporter, ambele susținând că fostul președinte le-a sărutat cu forța.

Amy Dorris, fost model. FOTO: Captură video/ The Guardian

Trump a încercat să scape de acuzațiile de hărțuire sexuală

În septembrie 2020, după mai multe încercări nereușite ale avocaților lui Trump de a respinge sau amâna cazul lui Carroll, Departamentul american de Justiţie a cerut să asigure apărarea lui Donald Trump, pe motiv că „preşedintele acţiona în cadrul funcţiei sale" atunci când a făcut respectivele afirmaţii presupus defăimătoare.

Acum, avocații lui Carroll caută probe de ADN care îi aparțin lui Trump, pe rochia pe care victima ar fi purtat-o în ziua în care ar fi fost violată.

Dacă rochia conține urme ale ADN-ului lui Trump, nu i-ar dovedi vinovăția, însă ar putea fi folosit drept dovadă a faptului că a atins rochia, deci, a întâlnit-o cel puțin o dată pe Carroll.

Fosta editorialistă susține că de când l-a acuzat public de viol pe Trump, a primit zeci de amenințări cu moartea, motiv pentru care doarme cu o armă lângă pat.

„Acest proces de defăimare nu este despre mine”, a spus Carroll, care se întâlnește în mod regulat cu alte femei care l-au acuzat pe Trump de abuzuri sexuale. Este vorba despre fiecare femeie „care nu poate vorbi”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reuters: Don Jr, fiul lui Donald Trump, îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet din istoria timpurilor moderne

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Adevărul despre fluorul din apă, sare și pasta de dinți: Una dintre cele mai mari realizări din domeniul sănătății sau otravă?

Partenerii noștri