De ce este interesat Dubaiul de străinii de peste 55 de ani cu venit lunar de cel puțin 5.500 de dolari
Dubaiul a demarat un program destinat atragerii de pensionari înstăriţi din străinătate, în condiţiile în care recesiunea economică provocată de pandemie şi preţul redus al petrolului au determinat mulţi expatriaţi să plece, transmite Reuters.
Vor fi acordate vize, ce vor putea fi reînnoite odată la cinci ani, pentru străinii cu vârsta de cel puţin 55 de ani care îndeplinesc anumite condiţii financiare concrete, a informat joi Biroul de presă al Guvernului din Dubai. În prima fază, programul se va concentra pe rezidenţii din Emiratelor Arabe Unite, care lucrează în Dubai, scrie Agerpres.
Pentru a fi eligibili, cei interesaţi trebuie să aibă un venit lunar de cel puţin 20.000 de dirhami (5.445 de dolari), economii în numerar de cel puţin un milion de dirhami (aproximativ 275.000 de dolari) sau să deţină o proprietate în Dubai cu o valoare de cel puţin două milioane de dirhami (aproximativ 550.000 de dolari).
Sectoare importante ale economiei Dubaiului, precum turismul şi transporturile, au fost afectate sever de pandemia de coronavirus, iar firmele din Dubai au făcut concedieri pentru a-şi reduce costurile. Acest lucru a determinat mulţi expaţi, care reprezintă aproximativ 90% din populaţia Dubaiului, să plece din ţara unde rezidenţa este legată de locul de muncă şi nu oferă posibilitatea de a dobândi cetăţenia pentru non-naţionali.
Noua prevedere legislativă ar putea fi o veste bună pentru piaţa imobiliară din Dubai, care de mai mulţi ani suferă de o problemă de supra-aprovizionare.
Economia Dubaiului, a doua cea mai mare din Emiratele Arabe Unite, după cea din Abu Dhabi, ar urma să se contracte semnificativ în acest an, unii analişti prognozând chiar o contracţie de peste 10%.
Redactare Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News