Live

Daghestan îi cere lui Putin „un răgaz” de șase luni pentru mobilizare: „Promitem să îi pregătim pe copiii noștri”

Data publicării:
Copii din Daghestan, în timpul unui exercițiu militar rusesc din 2020. Foto: Profimedia Images

Un consilier al muftiului Daghestanului, Aina Gamzatova, a publicat pe canalul său Telegram o scrisoare către președintele rus Vladimir Putin în care cere „un răgaz” de la mobilizarea la război. Mesajul vine după ce în Daghestan au avut loc proteste și confruntări dure între cei care manifestau față de mobilizarea la război și forțele de ordine.

„Pe baza cifrelor anunțate - 300 de mii, și pe baza numărului de entități constitutive ale Federației Ruse, Daghestanul, precum și Cecenia, au îndeplinit planul de mobilizare. Oamenii mei și cu mine am vrea să vă cerem, ținând cont de faptul că din cele trei milioane de locuitori sunt deja mai mult de trei mii de locuitori din Daghestan înrolați, printre care sunt mulți eroi, să ne oferiți un răgaz de la mobilizare și alte apeluri”, se arată în textul scrisorii.

Potrivit acesteia, tinerii vor fi instruiți în acest timp, scrie presa rusă.

„În termen de șase luni, vă promitem să pregătim profesional copiii din Daghestan în centre de antrenament. Vă rugăm să ne recomandați instructori cu experiență care ar putea antrena războinici adevărați în aceste șase luni”, i-a mai scris lui Putin consilierul muftiului din Daghestan. 

După anunțul mobilizării, locuitorii din Daghestan au ieșit în stradă și au protestat. Au existat confruntări între protestatari și poliție, care ar fi folosit inclusiv gaze lacrimogene și au făcut mai multe arestări. Mai multe grupuri de activiști și oficiali ucraineni afirmă că bărbații aparținând minorităților etnice sunt vizați într-o mai mare măsură de ordinele de recrutare pentru a fi trimiși la război.

Republica autonomă Daghestan are o populație majoritar musulmană, formată din mai multe etnii. „De când a început mobilizarea, vedem că există o presiune mult mai mare de a lua la război oameni din aceste republici (cu minorități etnice”, a declarat Anton Barbashin, director editorial la publicația online Riddle Russia, potrivit CNN.

Daghestanul este una dintre regiunile cu cei mai mulți morți în războiul din Ucraina. Potrivit BBC Russia, au murit cel puțin 301 de soldați din Daghestan - cel mai mult din oricare dintre regiunile rusești și de peste 10 ori numărul deceselor de la Moscova, care are o populație de cinci ori mai mare.

Vezi și VIDEO. Femeile din Daghestan îi aleargă pe polițiști, la un miting anti-mobilizare. Putin a trimis Garda Națională

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina lucrează la noi sisteme de apărare aeriană, anunță Zelenski, după ce Rusia a testat o nouă rachetă

Vladimir Putin a ordonat producția în serie a rachetelor Oreșnik, la o zi după ce a fost folosită pentru prima oară

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

Partenerii noștri