Live

"Cutremurele" misterioase de pe o insulă din Marea Baltică i-au nedumerit pe oamenii de ştiinţă

Data publicării:
"Cutremurele" misterioase de pe insula Bornholm din Marea Baltică i-au nedumerit pe oamenii de ştiinţă. FOTO: Profimedia Images

O serie de "cutremure" minore înregistrate pe insula daneză Bornholm din Marea Baltică i-a nedumerit pe oamenii de ştiinţă, care spun acum că de fapt au fost vorba de trepidații cauzate de "unde de presiune acustică provenite dintr-o sursă necunoscută", scrie The Guardian.

La început, s-a crezut că trepidaţiile înregistrate sâmbătă au fost cauzate de cutremure. Apoi, seismologii au emis ipoteza că acestea proveneau de la explozii controlate din Polonia, aflată la mai mult de 140 km spre sud.

Luni, Institutul Geologic al Danemarcei şi Groenlandei (Geus) a declarat că trepidaţiile "nu au fost provocate de cutremure, ci de undele de presiune provenite de la un eveniment din atmosferă". Sursa rămâne însă necunoscută.

"Seismologii pot raporta că este puţin probabil ca aceste cutremure să provină de la o explozie controlată în Polonia, care să fi fost efectuată cu puţin timp înainte de primele rapoarte privind cutremurele de pe Bornholm", a precizat Geus.

Sâmbătă, Geus a declarat că a primit "peste 60" de semnalări de la persoane din Bornholm, care au anunţat că "mişcări asemănătoare unui cutremur" - descrise ca un zgomot înfundat, zguduiri şi zdruncinături, scrie News.ro. La rândul său, poliţia a declarat că a fost contactată de persoane din public în legătură cu cutremurul din partea de est a insulei. Presa daneză a relatat că trepidaţiile au provocat o fisură în peretele unei case. Nimeni nu a fost rănit însă.

Geus, o instituţie independentă de cercetare şi consultanţă din cadrul Ministerului danez al Climei, Energiei şi Utilităţilor, a declarat că a avut două seismografe pe Bornholm care au colectat date non-stop. Potrivit Geus, trepidaţiile seismice au fost măsurate ca având o magnitudine de 2,3.

Bornholm, unde locuiesc aproape 40.000 de persoane, este o insulă stâncoasă din Marea Baltică, la sud de Suedia, la nord-est de Germania şi la nord de Polonia.

Pe de altă parte, autorităţile poloneze au recunoscut că a existat o activitate intensă în timpul exerciţiului Anakonda23 de la Ustka, în nordul Poloniei, care a implicat avioane de luptă cu reacţie şi trageri reale cu muniţie de artilerie.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Țara care a donat Ucrainei cele mai multe tancuri Leopard 2

Cutremur în România, vineri dimineață

Armata poloneză, în stare de alertă maximă: „Au fost activate toate forțele și resursele disponibile”. Care este motivul

Partenerii noștri