Live

Curiosul caz al avionului F-35 dispărut în aer. Într-un incident similar, un avion de luptă sovietic a zburat singur 800 de kilometri

Data actualizării: Data publicării:
Cazul bizar al unui avion de vânătoare F-35 dispărut din Carolina de Sud. Foto: Profimedia

Cazul bizar al unui avion de vânătoare F-35 dispărut din Carolina de Sud a pus pe jar autoritățile și civilii din SUA, care caută aeronava pe o zonă extinsă - mai ales având în vedere că avionul ar fi putut continua să zboare singur o perioadă, după ce pilotul său s-a catapultat, relatează Business Insider.

Oricât de surprinzător ar fi un avion care zboară singur pe pilot automat, nu ar fi prima dată se întâmplă acest lucru. Spre sfârșitul Războiului Rece, de exemplu, un pilot sovietic s-a ejectat din avionul său de luptă, dar aeronava a continuat să zboare încă 800 de kilometri, prăbușindu-se în cele din urmă pe teritoriul NATO.

Duminică după-amiază, baza militară din Charleston a confirmat un „incident care a implicat un avion F-35B Lightning II”, în care pilotul a trebuit să se ejecteze. Oficialii bazei nu au oferit mai multe detalii despre incident, dar au cerut ajutorul publicului pentru a localiza avionul dispărut.

„Echipele de intervenție în caz de urgență încă încearcă să localizeze F-35”, au scris oficialii bazei pe Facebook, adăugând pe X, fosta Twitter, că oricine are o informație legată de avion este rugat să-i contacteze.

Baza de la Charleston a precizat, de asemenea, că eforturile de localizare a avionului vor fi concentrate la nord de bază, „în jurul Lacului Moultrie și Lacului Marion”, în baza ultimei locații cunoscute a avionului, în coordonare cu Administrația Federală a Aviației.

Oficialii nu au precizat dacă avionul s-a prăbușit, deși purtătorul de cuvânt al bazei militare, Jeremy Huggins, a declarat pentru NBC News că avionul era pe pilot automat când pilotul s-a catapulat, ceea ce înseamnă că ar fi putut rămâne în aer pentru un timp.

Huggins a declarat pentru The Washington Post că transponderul care în mod normal ar fi ajutat la localizarea aeronavei nu funcționează „dintr-un motiv încă necunoscut”.

Avionul „zombie”

Dacă F-35 a mai zburat în „modul zombie” după ejectarea pilotului, situația bizară ar fi similară cu un incident din perioada Războiului Rece care a implicat un MiG-23 sovietic.

În iulie 1989, Belgia a intrat în alertă după ce un MiG-23 s-a prăbușit peste casa unui bărbat din apropierea orașului Kortrijk, din vestul țării, omorându-l. Se pare că pilotul MiG-23 s-a catapultat în timp ce zbura deasupra Poloniei, după ce a avionul a avut o „defecțiune”.

Dar, în loc să se prăbușească, avionul a continuat să zboare aproximativ 800 de kilometri pe pilot automat, trecând peste Germania de Est, Germania de Vest și Țările de Jos înainte de a se prăbuși în cele din urmă în Belgia. Ministrul belgian de Externe de la acea vreme a remarcat că avionul a fost captat de radarul NATO cu mai mult de o oră înainte de a se prăbuși, dar nu a existat niciun răspuns din partea sovieticilor, inclusiv la întrebările despre ce armament transporta avionul.

Un alt incident similar în care o aeronavă militară a zburat singură după ce pilotul s-a ejectat este „Cornfield Bomber” din 1970, când un avion de luptă Convair F-106 Delta Dart aterizat – surprinzător - într-o singură bucată, la o fermă din Montana.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Prea scumpe biletele de avion, de Crăciun? Autoritățile din Sicilia rambursează 50% din cost celor care vin acasă de sărbători

Noi imagini din satelit. Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria

FOTO: Avioane F-35 olandeze au interceptat trei avioane rusești deasupra Mării Baltice

Partenerii noștri